Poliția bulgară a confiscat milioane de dolari și euro falsificați la o universitate. Oamenii legii cred că bancnotele false erau trimise în Ucraina și Europa

bacnote-falsificate

Poliția bulgară a confiscat mii de bancnote falsificate la o calitate superioară într-un birou de imprimare al unei universități din capitala Sofia, au anunțat marți autoritățile din această țară, potrivit Euronews.

Poliția bulgară a reținut în cadrul unei operațiuni comune cu Serviciul Secret al Statelor Unite doi angajați ai universității și au confiscat o imprimantă și echipament folosit de falsificatori, precum și cantități mari de euro și dolari falși.

„Valoarea valutei confiscate este impresionantă. Dovezile materiale arată o activitate infracțională serioasă”, a declarat Georghi Hadzhiev, șeful poliției din Sofia.

Procurorii bulgari au anunțat că au confiscat bancnote în valoare de 4 milioane de dolari, respectiv 3,6 milioane de euro.

Poliția crede că suspecții arestați fac parte dintr-o rețea amplă care falsifică dolari care sunt apoi trimiși în vestul Ucrainei și euro pentru Europa de Vest.

Descoperirea „sugerează o activitate infracțională la scară largă”, afirmă Lubomir Yanev, directorul direcției pentru combaterea crimei organizate.

Cei doi suspecți, un bărbat, de 48 de ani, și o femeie, de 54 de ani, au imprimat bancnotele false după orele de lucru și în timpul sărbătorilor legale și a vacanței universitare.

Aceștia au primit 10% din valoarea bancnotelor produse care la o primă vedere par „de calitate relativ bună”, potrivit lui Yanev. Cei doi nu au antecedente penale.

Poliția din Sofia a afirmat că nu are dovezi că oficialii universității ar fi avut cunoștință de operațiunea de falsificare din cadrul instituției de învățământ superior.

Potrivit procurorilor bulgari, aceasta este una dintre cele mai mari capturi de bancnote false realizate vreodată în această țară.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий