Polonia reduce vârsta de pensionare la 65 de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei

the_polish_parliament_some_rights_reserved_by_kancelaria_premiera_43479600

Parlamentul polonez a votat miercuri în favoarea reducerii vârsta de pensionare, inversând o reformă adoptată în anul 2012, în pofida semnelor de întrebare cu privire la finanţarea noului sistem, transmite agerpres cu referire la AP.

Respectând o promisiune din campania electorală de anul trecut a Partidului Lege şi Justiţie (PiS), camera inferioară a Parlamentului polonez a aprobat cu 262 de voturi pentru, 149 de voturi împotrivă şi 19 abţineri un act normativ privind reducerea vârstei de pensionare de la 67 până la 65 de ani pentru bărbaţi şi până la 60 de ani pentru femei începând din luna octombrie 2017. Actul normativ are nevoie de aprobarea Senatului şi a preşedintelui Andrzej Duda.

Potrivit actualului sistem, rezultat în urma reformei din 2012, vârsta de pensionare ar urma să crească treptat până la 67 de ani pentru ambele sexe. La momentul introducerii actualului sistem precedentul Guvern de la Varşovia a susţinut că polonezii trebuie să muncească mai mult pentru a-şi asigura o pensie suficientă.

Miercuri însă, premierul polonez Beata Szydlo a dat asigurări că există suficiente fonduri de stat pentru pensionarea mai devreme, bani care vor veni în principal dintr-o mai bună colectare a taxelor. «Guvernul nostru şi-a ţinut promisiunea şi vom continua să implementăm reformele pe care polonezii le aşteaptă», a declarat Szydlo.

În schimb, economiştii susţin că reducere vârstei de pensionare nu este viabilă. «Polonia nu îşi poate permite o astfel de măsură. Nu ştiu de unde o să facă rost guvernul de bani pentru această măsură», a declarat Christopher A. Hartwell, preşedintele Center for Social and Economic Research.

În timp ce îmbătrânirea populaţiei şi creşterea duratei de viaţă a obligat majoritatea statelor din UE să majoreze vârsta de pensionare, în pofida criticilor venite din partea opiniei publice, Guvernul polonez adoptă o serie de măsuri precum majorarea salariului minim şi a pensiilor, alocaţii pentru familiile cu mai mult de un copil şi medicamente gratuite pentru vârstnici. În condiţiile în care rata şomajului este la 8,3%, cel mai redus nivel din ultimii 25 de ani, şi milioane de polonezi lucrează în statele mai bogate din UE, unii angajatori sunt îngrijoraţi când vine vorba de mâna de lucru disponibilă în viitor.

Добавить комментарий