Polonia, Ucraina și Lituania au creat platforma de cooperare politică și economică „Triunghiul de la Liublin”

116426588_757592545059971_4723739516222787571_n

Miniștrii afacerilor externe ai Poloniei, Ucrainei și Lituaniei au semnat astăzi, la Liublin (Polonia), o Declarație comună privind crearea “Triunghiului de la Liublin”. Declarația a fost semnată de către oficialii celor trei state în orașul polonez Liublin, în cea de-a doua zi a vizitei de lucru pe care ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba o efectuează în Polonia (27-28 iulie 2020).

Potrivit Declarației, “Triunghiul de la Liublin” reprezintă o platformă pentru colaborare politică, economică și socială între cele trei state, scrie pe rețeaua de socializate Facebook profesorul universitar, Dorin Popescu.

În cadrul acestei platforme, cele trei state vor organiza consultări periodice la nivelul conducerii ministerelor de externe ale țărilor membre; în fiecare minister de externe al celor trei țări va fi creată funcția de reprezentant privind problemele cooperării trilaterale în cadrul “triunghiului de la Liublin”. Acești reprezentanți vor desfășura întâlniri regulate, în particular în marja unor activități internaționale.

Cei trei miniștri au avut, astăzi, la Liublin, o întâlnire trilaterală în cadrul căreia au stabilit detaliile cooperării în acest format. Oficialii au evidențiat și necesitatea cooperării pe dimensiunea parlamentară, în particular prin intermediul Adunării Parlamentare Ucraina-Polonia-Lituania.

Cu această ocazie, cei trei oficiali au solicitat Federației Ruse evacuarea trupelor ruse de pe teritoriul raioanelor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei și au reconfirmat sprijinul Poloniei și Lituaniei pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Cei trei miniștri au evidențiat dorința părților de intensificare și extindere a cooperării dintre Forțele Armate ale celor trei state și au promis sprijin reciproc în domeniul combaterii pandemiei noului coronavirus.

În Declarația comună cei trei oficiali au subliniat rolul Ucrainei, Poloniei și Lituaniei în procesul de constituire a realităților politice, culturale și sociale ale Europei Centrale.

În același timp, aceștia subliniază importanța strategică a intensificării cooperării dintre Uniunea Europeană, NATO și țările Parteneriatului Estic, precum și importanța unei cooperări eficiente în cadrul „Inițiativei celor Trei Mări”.

Добавить комментарий