La finele lunii august pe culoarele Parlamentului ucrainean se discuta despre posibila unire a Frontului Popular al Premierului Arseni Iațeniuk cu Partidul „Solidaritatea” a Preşedintelui Petro Poroșenko.
„Căsătoria politică” părea cel puţin stranie, luând în calcul atât tendinţele centralizatoare proprezidenţiale, cât şi ambiţiile personale ale Premierului. Din cer senin a apărut informaţia – confirmată de ambele părţi – că cele două partide se unesc în preajma alegerilor şi vor înainta candidaţi comuni la alegerile locale. Ştirea a trezit nedumeriri în mediul politic, deoarece după înghiţirea partidului UDAR, condus de primarul Kievului şi ex-pugilistul Vitali Klyciko, părea că partidul Preşedintelui va înghiţi şi echipa Premierului. Mai mulţi analişti politici au comunicat că în perspectivă va avea loc o unire totală a celor două forţe politice.
Marea unire electorală era prezentată ucrainenilor ca o „alianţă a forţelor democratice” împotriva opoziţiei, alianţă formată din îndemnul liderilor europeni şi americani. Pe de altă parte, devenea clar că în cazul creării unui mega-partid democratic, Arseni Iațeniuk îşi va păstra postul de premier.
O altă surpriză a fost declaraţia domnului Iaţeniuk că Frontul Popular în genere nu va înainta candidaţi la alegerile locale. Deci, ne întrebăm la un moment dat ce s-a întâmplat. De ce „căsătoria politică” a celor două forţe este pusă sub semnul întrebării?
Poroșenko era cât pe ce să-l atragă în echipa sa, însă pe ultima sută de metri Iațeniuk a declarat că Frontul Popular nu va înainta candidaţi la alegerile locale. „Noi am luat asupra noastră toată responsabilitatea, noi facem reforme, ca şef de guvern, eu şi partidul meu, vom munci în continuare”, a spus Iațeniuk. Declaraţia este una cu sensuri duble, nu numai pentru că dă lucrurile peste cap în cadrul intrigilor electorale, dar şi conţine elemente de atac împotriva lui Poroșenko, de parcă Preşedintele nu ar fi responsabil de reforme şi doar se odihneşte (s-ar citi printre rânduri)!
„Căsătoria politică” încheiată dintre „Solidaritatea” lui Poroşenko şi UDAR-ul lui Klyciko a determinat dispariţia primarului Kievului din ratingurile candidaţilor pentru prezidenţiale. O prea mare apropiere dintre Iațeniuk şi Poroşenko, în condiţia tendinţelor de consolidare neformală a împuternicirilor prezidenţiale prin promovarea şi numirea în funcţii de conducere a oamenilor lui Poroșenko, poate să determine neutralizarea potenţialului electoral al lui Iațeniuk. Să recunoaştem, peste 2-3 ani situaţia se poate schimba cardinal în societatea ucraineană, iar Arseni Iațeniuk în aceste clipe grele se retrage din politica locală, fiindcă „are de făcut reforme” şi de „muncit în continuare”. Această retragere pare a fi una tactică, fiind limpede că Premierul ţine în minte viitoarele alegeri prezidenţiale.
Aşadar, Frontul Popular îşi doreşte o unire cu „Solidaritatea”, însă nu una totală, care ar fi similară cu cea a partidului UDAR. Mai mult decât atât. Arseni Iațeniuk ar accepta şi înghiţirea partidului său de către „Solidaritate”, însă fără să-i afecteze propria-i imagine de „om independent”.
Din aceste considerente, declaraţiile şi realitatea politică din Ucraina pot să difere fundamental. Într-un alt context, unul geopolitic, unirea celor două forţe democratice din Ucraina reprezintă un nonsens din motivul diferențelor de viziuni între Premier şi Ppreşedinte la mai multe capitole. Dacă, Poroșenko este promotorul rolului activ al liderilor europeni în reglementarea conflictului din Donbas şi reformarea ţării, atunci Iațeniuk mizează pe susţinerea SUA. Deci, „căsătoria” dintre partidele lui Poroșenko şi Iațeniuk poate să aibă loc mai mult formal, fiindcă o astfel de alianţă este bine văzută de creditorii internaţionali şi liderii mondiali. În acelaşi timp, „căsătoria politică” nu va fi eficientă şi adevărată atâta timp cât factorul ratingurilor şi intrigilor electorale vor fi dominante în culisele politice de la Kiev.
Marin GHERMAN, politolog