Poroșenko în timpul vizitei la Cernăuți: „Știu oleacă limba română” (VIDEO)

1553359672_dsc05376

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a efectuat sâmbătă, 23 martie a.c, o vizită în regiunea Cernăuți, unde, împreună cu susținătorii săi, a participat la două mitinguri electorale organizate la Chițmani și în orașul Cernăuți.

În timpul mitingului organizat pe Piața Filarmonicii din Cernăuți, șeful statului a adresat mulțimii câteva cuvinte în limba română, subliniind că Bucovina este o zonă unică unde oamenii care vorbesc diferite limbi, conviețuiesc în pace și bună înțelegere, notează Libertatea Cuvântului.

„De fiecare dată când vin în satele românești, îi salut pe oameni: „Bună seară”, iar în schimb aud cuvintele: „Bine ați venit și mulțumesc frumos”…. Așa este corect prietenii mei, căci eu am copilărit în astfel de mediu. M-am născut în sudul regiunii Odesa, acolo unde locuiesc compact bulgari… Apoi, patru ani am locuit într-o zonă populată de români, deci „știu oleacă limba română”.  În anii studenției au locuit cu prietenii noștri polonezi… Am însușit de asemena engleza și franceza… Bineînțeles, cunosc limba rusă… Totuși pentru noi principala limbă este ucraineana…. Dacă nu noi, atunci cine o va proteja…”, a spus Poroșenko.

Reamintim că la finele lunii septembrie 2017, Petro Poroşenko, a promulgat controversata lege a învățământului, care restricționează predarea în limbile minorităților naționale, inclusiv în limba română. În plus, garantul Constituției susţine că atitudinea pe care Ucraina o demonstrează faţă de minorităţile naţionale este în concordanţă cu standardele europene şi reprezintă un model pentru ţările vecine.

1553360900_dsc05325

Lasă un răspuns