Poroşenko se va întâlni cu Iohannis în regiunea Cernăuţi

proiohani_14033300

Preşedintele Petro Poroşenko, intenţionează să organizeze în următoarele două-trei luni o întâlnire cu președintele României Klaus Iohannis, în regiunea Cernăuţi. De asemenea, acesta a precizat că a discutat telefonic cu preşedintele român despre graniţa comună dintre România şi Ucraina, precum şi despre regiunea Cernăuţi, relatează Kiev Post.

„Am avut o convorbire telefonică cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi i-am sugerat că mai bine ne întâlnim la graniţă decât la Kiev… Noi am stabilit că această întâlnire va avea loc în două-trei luni”, a declarat Poroșenko la o reuniune a Admninistraţiei Regionale din Volînia.

Preşedintele Poroşenko a precizat că discuţia s-a concentrat asupra graniţei româno-ucrainene şi regiunii Cernăuţi, informează news.ro

Administraţia Prezidenţială română a anunţat de la finele lunii martie că Klaus Iohannis a acceptat o invitaţie din partea lui Petro Poroşenko de a vizita regiunea Cernăuţi.

Însă, nicio dată pentru această vizită nu a fost anunţată anterior de către reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale de la Bucureşti.

Добавить комментарий