Președintele SUA admite că Putin este un „ucigaș” și avertizează că acesta „va plăti”. Reacția Rusiei: Este un atac împotriva ţării noastre

https___cdn.cnn.com_cnnnext_dam_assets_201215031414-putin-biden-split

Președintele Joe Biden a fost de acord că președintele rus Vladimir Putin este un „ucigaș” și a declarat, miercuri, într-un interviu pentru ABC News că Rusia va plăti pentru presupusa ingerință în alegerile din SUA.

Comentariile sale, înregistrate marți, au venit în aceeași zi în care a fost publicat un raport al serviciilor de informații americane, care arată că Putin a ordonat operațiunile de influențare a candidaturii lui Biden, favorizându-l pe fostul președinte Donald Trump — așa cum ar fi făcut și în 2016, când liderul rus ar fi complotat împotriva candidatului la președinția democratică de atunci Hillary Clinton.

Putin „va plăti un preț” pentru această presupusă interferență, a spus Biden, potrivit Bloomberg. Într-o „lungă discuție” cu liderul rus, Biden susține că i-ar fi spus: „Eu te cunosc pe tine și tu mă cunoști. Dacă am stabilit asta, atunci fii pregătit”.

După ce jurnalistul ABC News, George Stephanopoulos, l-a întrebat pe Biden dacă este de părere că Putin este „un ucigaș”, Biden a spus aproape șoptit că „Da”, dar fără să intre în detalii.

A-l califica pe preşedintele Vladimir Putin drept „ucigaş” şi a-l ameninţa că „va plăti” reprezintă un „atac” împotriva Rusiei, a afirmat miercuri preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, reacţionând astfel la declaraţia preşedintelui american Joe Biden, potrivit Agerpres, care citează AFP.

„Este o isterie datorată neputinţei. Putin este preşedintele nostru şi un atac împotriva lui este un atac împotriva ţării noastre”, a scris Volodin, un apropiat al preşedintelui rus, pe contul său de Telegram.

„Cu declaraţiile sale, Biden i-a insultat pe cetăţenii ţării noastre”, a adăugat Volodin, care a fost numărul doi al administraţiei prezidenţiale ruse între anii 2011-2016.

Aceasta este prima reacţie a unui responsabil rus de rang înalt după interviul de la postul de televiziune american ABC în care Biden a spus că el crede că omologul său rus este “un ucigaş” şi a avertizat că acesta “va plăti consecinţele”.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий