Președintele Yemenului a fost condamnat la moarte

abedrabbo_mansour_hadi_73477800

O instanţă yemenită din teritoriul controlat de mişcarea armată a rebelilor houthi i-a condamnat sâmbătă la moarte pentru «înaltă trădare» pe preşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi şi şase alţi înalţi oficiali din guvernului său, transmite Reuters, citat de antena3.ro.

Decizia, luată de un tribunal din capitala Sanaa, după cum informează agenţia de ştiri Saba controlată de rebelii houthi, ar putea îndepărta şi mai mult reluarea negocierilor de pace, stagnate în cazul acestui conflict care a ucis cel puţin 10.000 de oameni.

Conform AFP, Hadi a sosit la putere pe 21 februarie 2012, în virtutea unui acord politic, pe baza căruia fostul preşedinte Ali Abdallah Saleh a renunţat la putere după manifestaţii de stradă şi presiuni internaţionale, îndeosebi din ţările din Golf.

Dar Saleh s-a aliat în cele din urmă cu rebelii houthi pentru a contesta puterea lui Hadi, care a fost alungat din capitala Sanaa în urmă cu doi ani.

Forţele pro-Hadi, susţinute de alianţa condusă de către Arabia Saudită, au reuşit să recucerească de la rebeli cinci provincii în vara anului 2015.

Rebelii houthi ocupă în continuare Sanaa şi o bună parte din nordul Yemenului.

Agenţia Saba, preluată de Reuters, a citat decizia instanţei care îl condamnă pe Hadi pentru «incitare şi asistenţă pentru statul agresor Arabia Saudită şi aliaţii acestuia».

Condamnarea la moarte pentru înaltă trădare a fost dictată şi în privinţa mai multor înalţi oficiali guvernamentali de top, inclusiv ambasadorul Yemenului în SUA, Ahmed Awad Bin Mubarak, şi fostul ministru de externe, Riyadh Yassin.

«Cu mare mândrie, numele meu este pe lista de onoare», a scris Mubarak, pe pagina sa oficială de Facebook, numindu-i pe colegii condamnaţi «fraţii» săi.

Добавить комментарий