Președinția ucraineană respinge acuzațiile de corupție ale lui Saakașvili la adresa lui Poroșenko

ukrayna

Președinția Ucrainei a respins joi acuzațiile de corupție la adresa președintelui Petro Poroșenko formulate la începutul săptămânii de fostul guvernator al regiunii Odesa, Mihail Saakașvili, transmite Agerpres, citând Reuters.

Pe 7 noiembrie, Saakașvili, fostul președinte al Georgiei, a pus capăt prin demisie celei de-a doua cariere politice, în Ucraina. La o săptămână după aceea, el a declarat agenției de presă citate că Poroșenko fie sprijină corupția, fie o tolerează.

În prima replică a unui reprezentant al președinției, primul adjunct al conducerii instituției, Vitali Kovalciuk, a afirmat joi că Saakașvili a fost mai bun ca politician decât ca manager, nu a adus în fața justiției niciun corupt și nu a reușit să reformeze vizibil serviciul vamal, deși a avut mână liberă pentru numirile în funcții-cheie. Fostul guvernator a petrecut 167 din cele 357 de zile ale mandatului în deplasări în afara regiunii Odesa, pe care trebuia să o conducă, a arătat Kovalciuk.

Saakașvili a fost numit guvernator de Poroșenko în 2015.

Actualul președinte al Ucrainei nu a reușit să reducă nivelul corupției, după părerea a trei sferturi din ucraineni, relevată de un raport publicat miercuri de Transparency International.

Добавить комментарий