Prim-ministrul Ungariei: „Noi suntem viitorul Europei!”

2018-10-04-Hungary_Orban_1000

În opinia lui Viktor Orbán, centrul economic al Europei se mută, treptat, spre Est.

„În 1990 Europa a fost viitorul nostru, astăzi noi suntem viitorul Europei” – a declarat prim-ministrul Ungariei, vineri, în Parlamentul Ungariei. În şedinţa care a urmat numirii miniştrilor săi, premierul a subliniat că Ungaria şi ţările din Europa Centrală sunt regiunile cu cea mai rapidă dezvoltare în Uniunea Europeană.

Viktor Orbán a confirmat că perioada de 20 de ani dintre anii 2010 şi 2030 o consideră ca fiind o eră, întrucât o ţară poate fi condusă numai atunci când planurile se fac pe termen lung. Şeful Guvernului ungar a declarat că după primii opt ani încurajatori ai guvernării trebuie demarate proiecte noi, întrucât, în privinţa obiectivelor, se află abia la jumătatea drumului. Domnia sa a adăugat că în spatele muncii depuse de precedentele două guverne ale sale se află transformări profunde, lupte serioase şi o muncă grea, dar în lume a început o nouă eră tehnologică, ceea ce necesită un spirit de inovare mai curajos.

Componenţa noului guvern trebuie adaptată la aceste noi provocări – a spus premierul ungar. Orbán a declarat că ţara sa trebuie să se confrunte şi cu ameninţări de securitate şi spirituale. Europa va fi ameninţată încă ani de zile de migraţia în masă, din acest motiv este nevoie de consolidarea capacităţilor de apărare, de protecţia strictă a frontierelor şi de tratarea cu calm a riscurilor de securitate – a precizat Orbán.

Prim-ministrul ungar a spus că Guvernul nu apără principii de credinţă, ci protejează stilurile de viaţă care s-au dezvoltat în urma credinţei creştine. Din acest motiv, apără demnitatea umană, familia, comunităţile creştine şi naţiunea – a subliniat Orbán. Premierul ungar a spus despre noul său guvern că este unul de orizont european. “Noi slujim naţiunea, dar locul nostru este în Europa” – a declarat Orbán. Domnia sa a menţionat că miniştrii pe care i-a invitat în guvernul său sunt persoane a căror pasiune comună este Ungaria, care cred că “cel mai măreţ lucru din viaţa noastră este acela că ne-am născut maghiari”. Viktor Orbán a precizat totodată că împreună cu colegii săi formează o comunitate politică de camaraderie, nefiind politicieni care să concureze între ei.

Premierul ungar a considerat că noul guvern a primit o mare oportunitate, care trebuie privită cu modestie. “Să fii membru al acestui guvern înseamnă atât să ai o misiune, cât şi să te pui în slujba naţiunii” – a menţionat Viktor Orbán. Domnia sa a promis, în numele Guvernului său, că vor servi cu loialitate ţara şi că vor iubi Ungaria fără rezerve, chiar şi în momentele dificile.

Agenția Rador

Lasă un răspuns