Prima duminică a anului: din topul ştirilor

3 01 2021 LC TOP 3

Pe contul său de pe Facebook, preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Oleksii Boiko, a plasat informaţia despre recenta sa convorbire cu directorul Departamentului de infrastructură şi activitate economică al Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei, S. Bodrov. Interlocutorii au schiţat planul pe anul 2021 referitor la punctele de trecere a frontierei de pe teritoriul regiunii noastre. Planul prevede încheierea construcţiei suplimentare la Punctele de trecere „Crasnoilsc” şi „Mămăliga”, transmiterea în subordonarea  Serviciului Vamal de Stat a Punctului de trecere „Diachivţi”. Oleksii Boiko a menţionat că deschiderea noilor puncte de trecere a frontierei, perfecţionarea procedurilor controlului de frontieră şi vamal vor asigura trecerea mai rapidă a frontierei de către persoane şi mărfuri.

***

Eleva din Cernăuţi, Evghenia Voitiv, s-a calificat în superfinala Concursului internaţional „Visul de Crăciun”. Pentru a participa la el, Evghenia a scris o poezie pe care a plasat-o pe site-ul organizatorilor. Nu demult ei i s-a comunicat că va participa la finală, iar pe versurile ei a fost compus un cântec. Luni, 4  ianuarie, la ora 15,  lângă bradul de pe Piaţa Integrităţii vor avea loc filmări în susţinerea Evgheniei şi a cântecului ei, întru realizarea frumosului ei vis de Crăciun.

3 01 2021 LC TOP 2

***

O mamă cu mulţi copii din regiunea Hmelniţki, Svitlana Kuharciuk, a născut în noaptea de Revelion al optsprezecelea copil. Noului-născut i-au pus numele Pavlo. El are nouă fraţi şi opt surori. Cel mai mic frate al său a văzut lumina zilei la 29 decembrie 2019, a precizat mama, Svitlana Kuharciuk. Medicul-ginecolog, Ganna Jolkevska, a declarat pentru Postul de televiziune public că au existat unele riscuri. Însă, mama a născut un copil sănătos, cu o greutate de 4,1 kilograme, a comunicat şefa de secţie de la Centrul perinatal regional din Hmelniţki, Ludmila Melnik, accentuând că  până acum nici o mamă din regiune n-a născut 18 copii. Reiese că Svitlana Kuharciuk a născut mai în fiecare an de când s-a căsătorit.

3 01 2021 LC TOP 4

***

La iazul din Ciortoria, raionul Chiţmani, iernează circa 60 de lebede, scrie molbuk.ua. Nu demult, cu ajutorul tehnicii speciale a fost curăţit canalul care uneşte două iazuri. A crescut nivelul apei şi ea a devenit mai curată. Aici continuă să sosească oameni din diferite localităţi pentru a admira şi a hrăni aceste păsări graţioase.

3 01 2021 LC TOP 1

 „Libertatea Cuvântului”  – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий