Prima româncă studentă la Sorbona

maxresdefault

Vestitul neam de cărturari Hașdeu (Hâjdău) este bine cunoscut atât în România și Moldova, cât și în Ucraina. În satul Cristinești, raionul Hotin, unde și-au avut conacul, amintirea despre ei se păstrează într-o mică sală de muzeu de la școala din localitate. Ultimul reprezentant al acestei familii, Iulia Hașdeu, s-a stins din viață la 29 septembrie 1888, cu 130 de ani în urmă. Fiica enciclopedistului Bogdan Petriceicu Hașdeu a fost prima studentă româncă la Sorbona. A scris versuri în limba franceză și poate ar fi avut un viitor literar strălucit, dacă nu s-ar fi stins din viață la vârsta de numai 18 ani…

Când avea 6 ani și 7 luni ea a scris un roman despre viața și faptele lui Mihai Viteazu. La vârsta de 8 ani Iulia Hașdeu a absolvit școala primară, cunoscând limbile franceză, engleză și germană, la 11 ani – clasele gimnaziale, studiind paralel pianul și canto la Conservator, precum și pictura. În 1881 pleacă la studii la Paris, unde în 1886 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie de la Universitatea Sorbona. Dar înainte de aceasta profesorul Maurice Albert îi descoperă geniul literar.

La începutul anului 1888 s-au făcut simțite marile eforturi intelectuale, depuse la o vârstă fragedă. Iulia Hașdeu suferă de frizie. Se tratează în Franța, Italia și Elveția. Fiind conștientă de faptul că nu are nici o șansă de a scăpa de boală, revine în România, unde a și murit în toamna aceluiași an. A fost înmormântată în cimitirul „Bellu”, unde tatăl ei, Bogdan Petriceicu Hașteu, i-a construit primul templu, în cavoul familiei. Se spune că el a comunicat cu spiritul fiicei până în ultima zi a vieții sale și, cică, la indicația ei a înălțat castelul din Câmpina.

Scrierile literare ale Iuliei Hașdeu au văzut lumina tiparului prin grija părintelui său. O bună parte din versurile ei au fost traduse în română. Iată una dintre ele.

DE CE?

Cu mult mai cufundat în gânduri

Pe-același drum el s-a pierdut

N-a mai surâs ca-n alte rânduri…

Ah, pentru ce a mai trecut?

E poate mâniat pe mine:

Inima-i rece s-a făcut?

N-am turburat visări senine…

Ah, pentru ce a mai trecut?

Și la fereastra mea, privirea

Azi întristată și-a pierdut

Poate nu s-a răcit iubirea…

Că de ce oare-a mai trecut?

Lasă un răspuns