Primăria Sectorului 4 din București construiește trei unități de învățământ și o bibliotecă pentru românii din regiunea Cernăuți

primaria-sectorului-4-620x400

Primăria Sectorului 4 din București construiește trei unități de învățământ (două  grădinițe, o școală) și o bibliotecă pentru românii din regiunea  Cernăuți.

Urmare a acordului de înfrățire existent între Sectorul 4 al  Municipiului București și primăriile localităților Mahala și Ostrița din regiunea Cernăuți.

„Prima unitate de învățământ care va beneficia de sprijin financiar, în valoare de 50.000 de euro, este grădinița din localitatea Mahala. Grădinița are o capacitate de 120 de locuri și este singura unitate de învățământ destinată preșcolarilor din zona respectivă. Timp de 20 de ani, nu a existat nicio grădiniță pentru copiii a peste 7000 de români care locuiesc în cele 4 sate ale comunei Mahala”, transmite Primăria Sectorului 4.

„O altă investiție va viza o casă de cultură, ce urmează să fie construită în localitatea Mahala. Proiectul pentru noua casa de cultura a fost realizat încă de acum 5 ani, dar lucrările nu au putut fi demarate, din lipsa fondurilor. Totodată, în baza acordului de înfrățire dintre  între Sectorul 4 al Municipiului București și primăriile localităților Mahala și Ostrița, Primăria Sectorului 4 va acorda un sprijin financiar, în valoare de 50.000 de euro, pentru consolidarea și modernizarea unei școli în localitatea Ostrița”, anunță autoritățile bucureștene.

„Lucrările vor începe în cel mult două luni de zile și vor consta în transformarea unei școli vechi într-o unitate de învățământ nouă, cu toate dotările necesare, cu profil sportiv. Astfel, aproape 500 de elevi vor avea  condiții moderne de studiu, dar și pentru a-și petrece timpul liber de la finalul orelor de curs, prin participarea la diverse activități sportive și recreative”, se mai arată în comunicatul Primăriei.

De asemenea, în localitatea Ostrița, în perioada următoare va începe și construcția unei noi grădinițe, de care vor beneficia aproximativ 150 de copii preșcolari.

 

Добавить комментарий