În ajunul victoriei sale covârșitoare la alegerile prezidențiale de anul trecut, Volodimir Zelenski a promis că va stârpi corupția, va aduce pacea în Donbas-ul răvășit de război și va inaugura o nouă eră politică care va „distruge sistemul”. Însă vechile probleme persistă, și s-au ivit unele noi.
Un an în urmă, Volodimir Zelenski a intrat radiant în sediul campaniei sale pe fundalul melodiei din serialul său Servitorul Poporului — în aer erau confeti, iar susținătorii lui au izbucnit în aplauze. Zelenski tocmai câștigase turul doi al alegerilor prezidențiale din Ucraina cu 73% din voturi – cea mai zdrobitoare victorie din istoria țării.
Acele momente au fost capturate într-un film de 50 de minute, de o calitate înaltă a producției, pe care biroul său l-a publicat pe 21 aprilie, aniversarea alegerii. Filmul e mai degrabă o manevră de PR decât un documentar adevărat și prezintă necritic primul an de mandat al lui Zelenski doar într-o lumină pozitivă.
În realitate, primul an ca președinte al umoristului de 42 de ani a fost plin de suișuri și coborâșuri, întorsături și răsturnări, cu o mulțime de critici privind administrația sa de la alegători, observatori internaționali și, firește, de la oponenții săi.
Zelenski s-a confruntat cu șir de scandaluri, iar Ucraina a fost antrenată în numeroase probleme – de la impeachmentul lui Donald Trump, legat de conversația sa cu Zelenski în iulie, până la doborârea în ianuarie a avionului ucrainean de pasageri în Iran.
Tânărul președinte a mai moștenit un șire probleme printre care războiul în estul Ucrainei, unde separatiștii sunt sprijiniți de Rusia, corupția răspândită la scară largă, oligarhi influenți și altele.
Cum s-a descurcat până acum?
„Ar fi putut fi mai rău”, spune Volodimir Yermolenko, redactor-șef la site-ul de știri UkraineWorld și director de analitică la Internews Ucraina. „Zelenski a venit total nepregătit și se confruntă cu probleme fără precedent”.
La un an după ce Ucraina, o țară de aproximativ 40 de milioane de oameni, a ales un novice s-o conducă, Europa Liberă trece în revistă provocările lui Zelenski și evaluările experților: ce a promis în campanie și ce a livrat, cum administrează crizele curente pe timp de pandemie?
Încheierea războiului
Când a depus jurământul de președinte în mai anul trecut, Zelenski a moștenit rolul de comandant suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei și un conflict extenuant cu separatiștii sprijiniți de Rusia în Luhansk și Donețk, regiuni cunoscute împreună drept Donbas. Războiul a început în aprilie 2014 și peste 13.000 de oameni au fost uciși de atunci.
Una din cele două mari promisiuni ale lui Zelenski a fost să pună capăt războiului, un țel pe care ucrainenii vor să-l atingă mai mult decât orice, potrivit sondajelor.
„El a demonstrat o dorință sinceră de a încheia războiul. E un lucru bun”, spune Yermolenko. „Și lumea a văzut asta — că Ucraina e cea care își dorește cu adevărat pacea, nu Rusia”.
Potrivit demnitarilor de la Kiev și din Occident, pe parcursul primului an de mandat al lui Zelenski, Rusia a continuat să trimită bani, echipament militar și luptători în estul Ucrainei.
„Dar Zelenski a dat dovadă și de naivitate, crezând — sau prefăcând-se — că a pune capăt războiului cu Rusia e un lucru ușor”, însă bunele intenții nu sunt suficiente, spune Yermolenko. „Acum și președintele vede asta”.
Zelenski și președintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit față în față pentru prima dată în decembrie, la Paris. Ei au discutat despre oprirea potențială a conflictului, dar diferența între pozițiile lor rămâne mare.
Totuși, Zelenski a găsit căi să miște lucrurile un pic, crede Volodimir Fesenko, directorul Penta Center din Kiev. El spune că însăși întâlnirea dintre Zelenski și Putin e un semn pozitiv, după ce „procesul de negociere pentru stoparea conflictului în Donbas a fost blocat timp de trei ani”.
Fesenko a mai enumerat alte reușite precum trei schimburi de prizonieri, retragerea trupelor din trei locații de pe linia care separă teritoriile controlate de guvern de cele separatiste, și finalizarea construcției un pod civil de mare importanță în Stanița Luhanska, oraș de pe linia frontului.
Aliona Hetmanciuk, directoarea Europe Center, un think tank de la Kiev, spune că „cel mai important lucru” nu e ce a făcut Zelenski în privința conflictului, dar ce nu a făcut: „El nu a mers la pace în condițiile dorite de Rusia”, ceea ce ar fi fost inacceptabil pentru majoritatea ucrainenilor.
În filmul aniversar, Zelenski se declară „sigur că vom pune capăt acestui conflict în timpul mandatului meu prezidențial” și spune că își va schimba tactica dacă metodele din prezent nu vor da rezultate.
Stârpirea corupției, distrugerea sistemului
După încheierea războiului, cel mai dorit lucru de ucraineni, potrivit sondajelor, este eliminarea corupției. Când Zelenski a fost ales, a promis „victoria împotriva corupției” — recunoscând că e un scop greu de atins, dar realist, dat fiind că e primul președinte care are și o majoritate parlamentară după alegerile din iulie.
După ce a contribuit la colapsul URSS în 1991 prin eforturile sale de obținere a independenței, Ucraina a suferit de pe urma corupției atotpătrunzătoare, care a golit vistieria statului. În lupta sa anticorupție, Zelenski a promis o campanie de „dezoligarhizare” a țării.
Un an mai târziu, criticii spun că nimic din cele de mai sus nu s-a întâmplat, cel puțin nu la scara promisă.
„Așteptările erau ca alegerea lui Zelenski să ducă la arestări în masă ale demnitarilor și politicienilor corupți, și ale unor afaceriști cunoscuți”, spune Fesenko. „Dar sistemul judecătoresc și organele de forță din Ucraina au reacționat încet și ineficient”.
„Lipsa unor rezultate reale în lupta anticorupție a nemulțumit mulți ucraineni”, a subliniat Fesenko.
Criticii sunt îngrijorați de concedierea lui Ruslan Reaboșapka, primul procuror general sub Zelenski. Mulți vedeau în Reaboșapka un reformator independent, dar el a fost înlocuit în martie de Irina Venediktova, o apropiată a lui Zelenski care a lucrat pentru campania sa electorală.
În primele săptămâni după numirea ei, Venediktova s-a concentrat pe dosarele împotriva fostului președinte Petro Poroșenko și a Tatianei Ceornovil, ex-deputată și activistă. Criticii spun că ambele dosare sunt motivate politic.
Zelenski nu a reușit să scape de influența lui Igor Kolomoiski, oligarhul căruia îi aparține televiziunea unde Zelenski și-a difuzat serialul și care a contribuit la creșterea popularității sale.
Kolomoiski a luptat din răsputeri să redobândească controlul asupra PrivatBank, fost sa bancă. Aceasta a fost naționalizată în 2016 pentru a preveni falimentul ei, după ce autoritățile au descoperit o gaură de 5,5 miliarde de dolari în bilanțul ei contabil.
Printre măsurile pozitive pe care le-a luat Zelenski împotriva corupției se numără reintroducerea răspunderii penale pentru îmbogățirea ilegală, spune Fesenko.
„Au mai fost luate decizii pentru combaterea corupției, unele foarte populiste. Spre exemplu, recompense bănești pentru informație despre corupție”, a adăugat Fesenko.
Hetmanciuk afirmă că mulți dintre susținătorii lui Zelenski se așteptau la „mai multă justiție” în cazurile unde au fost comise crime grave, inclusiv unele dosare rămase de la Euromaidan – protestele care l-au dat jos pe președintele pro-rus Victor Ianukovici – sau privind războiul din Donbas.
„Dar Zelenski a eșuat. Lipsa unui stat de drept rămâne cea mai mare problemă internă a Ucrainei, la fel cum agresiunea rusă e cea mai mare problemă pe extern”, spune experta.
Potrivit ei, Zelenski „și-a ținut unele promisiuni anticorupție, precum anularea imunității deputaților, dar cu siguranță nu e de ajuns”.
Drepturile omului
Oksana Pokalciuk, directoarea biroului din Ucraina al Amnesty International, admite că atribuțiile președintelui în domeniul drepturilor omului sunt limitate, însă afirmă că trebuie luat în considerare și faptul că Zelenski are o majoritate covârșitoare în Parlament. Pokalciuk și alți activiști pentru drepturile omului au fost dezamăgiți de acțiunile președintelui în această privință.
„Președintele Zelenski ar fi putut trimite spre ratificare Convenția de la Istanbul pentru oprirea violenței împotriva fetelor și femeilor”, spune activista. „Deși Ucraina a înregistrat progrese considerabile în ultimii ani, abordarea curentă nu oferă un sistem coerent, orientat spre oameni, care să protejeze victimele violenței domestice și de gen și să prevină acest tip de violență din start”.
Impunitatea pentru atacurile de ură și cele împotriva jurnaliștilor și activiștilor e o altă problemă care nu a fost abordată de Zelenski, afirmă Pokalciuk.
„Chiar dacă președintele nu are autoritatea să asigure investigații eficiente, rolul său în setarea cursului pentru a rezolva această problemă și a condamna violența nu trebuie subestimat”.
Pokalciuk spune că administrația curentă a avut câteva „reușite celebrate”, precum eliberarea regizorului Oleh Sențov și a altor ucraineni de către Rusia.
Totuși, „drepturile unui grup au fost cedate în schimbul drepturilor altui grup când un suspect cheie privind doborârea zborului Malaysia Airlines MH17 a fost cedat Rusiei, sau când cinci foști polițiști suspectați că ar fi omorât protestatari în timpul Euromaidanului au fost cedați separatiștilor din estul Ucrainei”, a observat Pokalciuk.
Politica externă
Fesenko e de părere că „nu au fost schimbări semnificative în politica externă” din ultimul an.
„Zelenski a păstrat politica externă pro-europeană și pro-vestică a Ucrainei”, direcție trasată încă de Poroșenko. „În același timp, Zelenski a acordat mai multă importanță negocierilor cu Rusia”, afirmă Fesenko.
Un exemplu relevant, potrivit lui, sunt negocierile cu Moscova de la sfârșitul lui 2019 privind tranzitul gazului rusesc către UE prin Ucraina.
„Asta îi va permite Ucrainei să primească 2,5 miliarde de dolari anual ca taxă de tranzit. Mai mult, Rusia a fost de acord să plătească încă 2,9 miliarde, conform unei decizii a curții de arbitraj din Stockholm”.
Poate cea mai mare provocare de politică externă pentru Zelenski a fost evoluția situației din jurul impeachmentului președintelui SUA Donald Trump, care a fost învinuit de Camera Reprezentanților, dar achitat de Senat pentru abuz de putere și obstrucționarea justiției în februarie în legătură cu o conversație telefonică cu Zelenski.
Hetmanciuk a descris situația drept o „provocare fără precedent” și crede că a marcat relația cu Washington pe termen lung. „La Kiev există dubii dacă ne mai putem baza pe SUA ca aliatul nostru politic”.
Fesenko însă nu crede că impeachmentul a avut consecințe serioase pentru Ucraina.
Scandalul „a afectat mai mult politica americană decât politica externă a Ucrainei”, spune analistul. Potrivit lui, vizita secretarului de stat Mike Pompeo la Kiev în ianuarie e o dovadă că cele două țări continuă să aibă o relație strânsă.
Distrugerea sistemului
Zelenski a promis că va distruge vechiul sistem din Ucraina, folosind cuvintele lui Trump — „va scurge mlaștina” — într-o convorbire la telefon cu președintele SUA.
Parte a schimbării a însemnat aducerea de „fețe noi” — majoritatea prieteni personali sau susținători loiali care au lucrat pentru campania sa prezidențială. Unii erau tineri tehnocrați, precum fostul premier Oleksii Honcearuk. Alții, precum fostul șef de cabinet Andrii Bogdan, sunt fețe vechi care au lucrat și pentru administrațiile precedente, inclusiv cea a lui Ianukovici.
Până la urmă, „noile fețe” au eșuat și primul cabinet de miniștri a fost demis și înlocuit.
Zelenski spune în filmul aniversar că va continua să schimbe miniștrii până când Ucraina va avea „un guvern perfect”.
E greu de spus cum va rămâne Zelenski în istorie – a servit mai puțin de o cincime din mandatul său – și, potrivit experților, mult de depinde de ce va reuși să facă până în 2024 (el a declarat că plănuiește să se limiteze la un singur mandat de 5 ani).
Popularitatea sa a scăzut de la nivelul record de 70%, însă sondajele arată că Zelenski rămâne mai popular decât predecesorii săi.
„Zelenski nu a devenit cel mai eficient președinte al Ucrainei, dar cu siguranță nu e un dezastru, așa cum preziceau și cum încearcă să-l descrie oponenții săi”, afirmă Hetmanciuk.
Europa Liberă