Privighetoarea bucovineană de la Chișinău

23 02 2021 ИЛИУЦ

La 23 februarie 1955, în orășelul Crasna, raionul Storojineț, s-a născut vestita interpretă de muzică populară, Maria Iliuț, artistă a poporului din Republica Moldova.

Bucovineanca Maria Iliuț a avut o copilărie obișnuită: mergea la pășune cu vitele și oile și visa să devină dansatoare. După absolvirea școlii din localitate s-a înscris la Secția coregrafică a Colegiului de Iluminare Culturală din Cernăuți (în prezent Colegiul de arte „Isidor Vorobchevici”), dar s-a transferat la secția de instrumente populare. Apoi au urmat studiile la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1978-1984). În timpul studiilor, talentul deosebit al bucovinencei Maria Iliuț a fost descoperit de etnomuzicologul Andrei Tamazlâcaru. A activat ca solistă a Ansamblului folcloric „Tălăncuța”, a formațiilor „Ștefan Vodă” și „Busuioc Moldovenesc” din capitala Moldovei. Din 1987 își desfășoară activitatea și pe tărâm pedagogic: este profesoară la Palatul de Creație a Copiilor din Chișinău, apoi lector superior la Facultatea de Arte Frumoase a Universității de Stat din Moldova.

Maria Iliuț este deținătoarea marelui premiu la Concursul Interpreţilor Cântecului Folcloric „Tamara Ciobanu” (1986), laureată a Concursului „Cântați cu noi” (1989), ambele desfășurate în capitala Moldovei. În palmaresul artistei sunt și alte realizări importante. Maria Iliuț a fost laureată a Festivalului-concurs internațional al cântăreților români de pretutindeni de la Drobeta Turnu-Severin (1989), a Festivalului folcloric național „Șezătoarea” de la Fălticeni (1992) și a Festivalului-concurs al cântecului păstoresc „Miorița” de la Târgoviște (1996). A întreprins mai multe turnee în străinătate și, ori de câte ori are posibilitate, se prezintă cu concerte în fața spectatorilor bucovineni.  Maria Iliuț este membră a Uniunii Muzicienilor din Moldova și a Societății Culturale București-Chișinău.

Interpreta Maria Iliuț a înregistrat multe cântece populare la Radio Chișinău, culese de la Crasna pentru a face cunoscut publicului larg tezaurul muzical al Bucovinei. A colaborat cu Mihai Amihalachioaie, Gheorghe Banariuc, Petre Neamțu, Nelu Laiu și alți muzicieni.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий