Profesori universitari din Cernăuți, prezenți la o conferință științifică din Suceava

32374306_2049009132090658_7670990518993551360_o

În perioada 10-12 mai, în cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), a avut loc o sesiune de comunicări științifice studențești având ca temă „Economia europeană. Prezent și perspective”, notează Monitorul de Suceava.

La acest eveniment au participat studenți și doctoranzi atât din cadrul facultății sucevene, cât și studenți și profesori universitari din România și Ucraina.

„Această manifestare este dedicată studenților de la programele de studiu de licență, master și doctorat, de la facultățile de profil economic membre AFER. Lucrările participante au trebuit să întrunească girul cadrelor didactice universitare coordonatoare și să fie selectate la nivel de facultate participantă”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Năstase, decan al Facultății de Știinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul USV.

Invitatul de onoare a fost prof. univ. dr. Ruslan Biloskurskyi, decan al Facultății de Economie, din cadrul Universității „Iuri Fedkovyci” din Cernăuți. Acesta a prezentat lucrarea „Economic development and Euro integration processes in Ukraine”.

Această conferință științifică a studenților economiști s-a desfășurat în cadrul manifestărilor celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului „Zile şi nopţi studenţeşti” de la Universitatea din Suceava și sub auspiciile Zilei Europei.

32349422_2049226242068947_496111148374949888_o

Добавить комментарий