Profesorul cernăuțean Paul Pșenicika a ținut un discurs în fața legislatorilor ucraineni (VIDEO)

1538566344_42996325_1923983141022285_8181218060934316032_n

Profesorul cernăuțean Paul Pșenicika, desemnat în luna octombrie 2017 drept cel mai bun profesor-inovator din Ucraina, conform versiunii Global Teacher Prize Ukraine, a ținut un discurs în în Rada Supremă de la Kiev.

În discursul său, profesorul cernăuțean a ridicat cele mai importante probleme cu care se confruntă domeniul învățământului din Ucraina, îndemnându-i pe parlamentari să acorde mai multă atenție educației copiilor. Acesta s-a arătat convins că doar datorită unui sistem de educație performant, atractiv și accesibil, țara va fi protejată de  amenințări.

La final, toți parlamentarii l-au aplaudat în picioare. De asemenea, Paul Pșenicika a lăudat România și alte state europene pentru calitatea educației.

Paul Pșenicika are 71 de ani și provine dintr-o familie cehă. În secolul al XIX-lea bunicul său s-a mutat de la Praga la Cernăuți. Paul a absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universității Naționale „Iurii Fedkovyci”. De aproape 47 de ani predă fizica și astronomia la Liceul nr.1 din Cernăuți, scrie manuale și elaborează propriile strategii didactice. În timpul liber, este invitat să susțină lecții la universități de prestigiu din străinătate.

Добавить комментарий