Protest nud la Gala Premiilor Cesar. O actriță s-a dezbrăcat pe scenă, afișând un mesaj împotriva premierului (VIDEO)

604beb9f260000e0005b617e

Actriţa Corinne Masiero a fost protagonista galei premiilor Cesar, după ce s-a dezbrăcat pe scenă în semn de protest față de lipsa măsurilor de sprijinire a culturii pe perioada pandemiei. „Fără cultură, fără viitor” şi „Dă-ne arta înapoi, Jean (Jean Castex- premierul Franței)” erau mesajele inscripționate pe pielea actriței.

Corinne Masiero, 57 de ani, și-a făcut apariția pe scenă într-un costum de măgar, purtat peste o rochie cu pete roșii imitând sângele. Actrița și-a dat jos hainele pentru a afișa mesajele scrise pe piele, făcând astfel senzație la gala Oscarului francez, relatează BBC News, citată de Hotnews.ro.

Actrița fusese invitată să prezinte premiul pentru costume în cadrul ceremoniei desfășurate în condiții de pandemie, cu respectarea distanțării sociale. Protestul ei vine în condițiile în care cinematografele franceze sunt închise de mai bine de trei luni.

Mare câștigător al ”Oscarurilor” Franței este pelicula ”Adieu Les Cons”, o comedie neagră regizată de Albert Dupontel. Filmul spune povestea unei femei grav bolnave care își caută disperată copilul, reușind să obțină mai multe premii, inclusiv cel pentru regie.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий