Ramona Mănescu a vorbit cu ambasadorul ucrainean despre comunitatea română din Ucraina

2019.09.03_rm_bankov_oleksandr

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, l-a primit, marţi, pe ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov, şi a vorbit cu acesta inclusiv despre minoritatea română din ţara vecină, potrivit Agerpres.

 

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în cadrul întâlnirii au fost analizate stadiul relaţiilor româno-ucrainene şi perspectivele de dezvoltare, fiind evocate principalele dosare de interes.

Ministrul Ramona Mănescu a reliefat susţinerea României pentru obiectivele de integrare europeană şi euro-atlantică ale Ucrainei, precum şi importanţa avansării procesului de reforme din Ucraina, în baza obligaţiilor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

 

„Progresele înregistrate în procesul de reforme contribuie la prosperitatea şi la stabilitatea Ucrainei şi sunt în beneficiul tuturor locuitorilor săi, inclusiv al persoanelor aparţinând minorităţii române”, a mai arătat oficialul român.

La rândul său, ambasadorul Bankov a mulţumit României pentru „poziţia sa consecventă în sprijinul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele recunoscute la nivel internaţional şi pentru demersurile susţinute realizate de ţara noastră pentru dezvoltarea durabilă şi consolidarea securităţii în regiunea Mării Negre”.

Lasă un răspuns