Rate alarmante de infectare cu Sars-CoV-2, în Europa. Germania ar putea intra, din nou, în lockdown

205207694-dc78285b-33ba-4d2f-9166-a91db66cad20

Europa nu reușește să atenueze cel de-al treilea val al pandemiei. De la est la vest, sunt raportate, zilnic, rate alarmante de infectare, iar țările anunță, pe rând, carantina.

În Germania, incidența la șapte zile a depasit din nou suta de cazuri la o sută de mii de locuitori. Este de așteptat ca luni, la întâlnirea cancelarului Merkel cu șefii celor 16 landuri, să se decidă revenirea la lockdown.

Institutul german pentru boli infecţioase a raportat o incidenţă medie de 104 infectări la sută de mii de locuitori, în ultima săptămână. O creștere cu peste 25% față de precedentele șapte zile luate în calcul.

Ministrul german al Sănătăţii a declarat că Europa nu dispune de suficiente doze de vaccin ca să poată ţine sub control al treilea val al pandemiei. De aceea, Germania şi alte ţări se văd nevoite să reimpună lockdown.

Pe 7 martie, când pragul scăzuse sub 50, guvernul federal a ridicat o parte dintre restricţii. S-au deschis școlile, iar planul prevedea, pentru aprilie, noi „libertăţi”. Acum, însă, germanii îşi pot lua adio de la mult-aşteptata relaxare.

Tot pe continent, Franţa, Italia, Belgia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia sau Ucraina se confrunta cu riscul unei crize. Spitalele sunt copleşite, iar decesele par scăpate de sub control.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий