Recomandarea Direcţiei orăşeneşti Cernăuţi în chestiunile Situaţiilor de Urgenţă către cetaţeni în perioada Sărbătorilor Pascale

Informează Serviciul 101
Stimaţi bucovineni!
Ţinând cont de faptul că în această perioadă a Sfintelor Sărbători de Paşti, credincioşii se îndreaptă în număr foarte mare către lăcaşurile de cult pentru a participa la slujbele de Înviere, pentru preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, Direcţia orăşenească în chestiunile Situaţiilor de Urgenţă recomandă cetăţenilor, preoţilor şi slujitorilor bisericilor să respecte câteva reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor cum ar fi: accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult să fie permis în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării accidentelor; menţinerea uşilor de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase, iar în condiţiile unui număr foarte mare de credincioşi se recomandă ca slujbele religioase să se desfăşoare în exteriorul bisericii; parcarea autoturismelor personale să se facă astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor; marcarea vizibilă a ieşirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz de pericol pentru evitarea producerii de accidente; aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (în exteriorul lăcaşelor şi la distanţa de siguranţă faţă de vegetaţie, construcţii, elemente combustibile); stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii; amplasarea mijloacelor de încălzire la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile şi supravegherea acestora pe tot timpul funcţionării (se va întrerupe alimentarea acestora înainte de începerea slujbelor religioase); dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare; instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor sau în căminele de bătrâni din incinta mănăstirilor sau aparţinând acestora, precum şi a persoanelor cu sarcini de supraveghere, pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, a sistemului existent de alarmare în caz de incendiu, la utilizarea focului deschis.

Pavlo VLASIUK, şeful Direcţiei orăşeneşti Cernăuţi în chestiunile Situaţiilor de Urgenţă

Добавить комментарий