Regiunea Cernăuți: Trei cetățeni din Gambia au încercat să treacă ilegal frontiera de stat

cetateni_gambia_2_0

La data de 25 iunie 2019, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în baza informaţiilor primite de la autorităţile de frontieră ucrainene cu privire la faptul că mai multe persoane de origine afro – asiatică au fost observate pe teritoriul ucrainean în apropierea frontierei.

Astfel, în jurul orei 11.00, un echipaj al poliției de frontieră a depistat în apropierea frontierei pe direcţia localităţii Falcău trei cetățeni străini. Aceștia nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele respective au vârste cuprinse între 22 ani şi 26 de ani, provin din Gambia si au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, prin pădure, pe lângă albia părăului Falcău.

Aceştia au declarat poliţiştilor de frontieră că au trecut ilegal frontiera în România, cu scopul de a ajunge în Bucureşti.

În acest caz, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale cei trei cetățeni din Gambia au fost predați în baza acordului de readmisie, autorităților de frontieră ucrainene în vederea continuării cercetărilor.

Добавить комментарий