Regulile de carantină vor acționa și-n zilele de Paști

22 04 2021 БАНЧЕНЬ 2

Situația epidemiologică din țară, inclusiv din regiunea Cernăuți, rămâne complicată, iar starea extraordinară a fost prelungită până la 30 iunie. Prin urmare, regulile de carantină urmează să fie respectate și în zilele de Paști. Șeful ARS Cernăuți, Serghii Osaciuk, s-a adresat către reprezentanții comunităților  religioase din Bucovina să respecte în timpul serviciilor divine regulile de securitate. Ușile bisericilor trebuie să fie larg deschise, enoriașii să poarte măști de protecție individuală, iar pentru a evita aglomerările de oameni, la biserici să nu vină familii întregi, ci câte un reprezentant al lor.

La rândul său, adjunctul șefului ARS Cernăuți, Natalia Gusak, i-a rugat pe slujitorii altarelor să-i cheme pe enoriași să se vaccineze contra COVID-19.

Slujba de Învierea Domnului va fi oficiată în circa 540 de biserici din regiune.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий