Republica Moldova şi Ucraina oferă coridor pentru retragerea armamentului din Transnistria

Weapons-of-Fighters-4

Republica Moldova și Ucraina sunt pregătite să ofere un coridor pentru retragerea armamentului și militarilor ruși care staționează ilegal în regiunea transnistreană, a declarat ministrul moldovean al apărării, Anatol Șalaru.

Într-un interviu pentru Publika TV, Anatol Șalaru a precizat că acest coridor poate fi realizat pe cale terestră, prin traversarea teritoriului ucrainean, sau pe cale aeriană, folosind aeroportul de la Mărculești, și chiar pe cale maritimă, prin portul Giurgiulești.

Ministrul apărării al Republicii Moldova a adăugat că se va întâlni în curând cu omologul sau de la Kiev, Stepan Poltorak, pentru a discuta acest subiect.

Șalaru a amintit declarațiile lui Serghei Gubarev, ambasadorul cu misiuni speciale pentru negocieri în format 5+2 (părțile implicate, mediatorii și observatorii: Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Statele Unite și Uniunea Europeană), care a spus ca Rusia nu-și retrage armamentul de la Cobasna deoarece Ucraina nu va permite tranzitarea armamentului pe teritoriul sau.

În regiunea separatistă transnistreană se află cel mai mare depozit de arme din Europa de Est, construit în 1940 în satul Cobasna, situat la circa 200 de kilometri de punctul de trecere al frontierei Leușeni-Albița. Cobasna se află permanent pe lista de „alarme roșii” ale OSCE. În depozit se află armamentul fostei armate a 14-a rusești, dar și arme care au aparținut fostei Republici Democrate Germane (RDG) și fostei Cehoslovacii.

Добавить комментарий