Rețeta unei femei de succes, dezvăluită de Olea Gorbaciova

dcc44_1acbd6ce0c38

dcc44_1acbd6ce0c38Zilele trecute, renumita interpretă, Olea Gorbaciova, a prezentat cernăuțenilor proiectul său panucrainean cu genericul „Şapte vieți ale femeii”. În cadrul acestui eveniment  vedeta a explicat ce înseamnă, de fapt, o femeie de succes, cum putem spune despre cineva că este o persoană de succes, dacă este succesul diferit în funcție de gen și, până la urmă… ce este succesul și de ce toată lumea îl dorește atât de mult?

“Am comparat succesul cu un moment al vieții, la care fiecare dintre noi tinde să ajungă și m-am gândit că o femeie de succes este o femeie cu o carieră frumoasă, o femeie cu o familie împlinită, o mamă bună, o soție înțelegătoare, o prietenă de nădejde și o fiică așa cum orice părinte își dorește”, a menționat Olea. O femeie de succes este o femeie care împletește toate aspectele vieții ei într-o manieră specială, astfel încât acestea să se completeze între ele.
În timpul întâlnirii cu doam­nele orașului nostru, Olea Gor­ba­ciova a accentuat că orice femeie poate să devină o femeie de succes, pentru că șansele sunt egale. Depinde doar de fiecare în parte, cum știe să exploateze acest lucru și cum să ajungă la acest rezultat în timp util, astfel găsind un echilibru între serviciu, relații personale și viața de cuplu. Tot în cadrul întâlnirii Olea a prezentat și o linie de produse cosmetice. După divorț, ea a creat o linie de parfumuri, creme și măști cosmetice.
Reamintim, că acest proiect a fost prezentat de interpretă cu succes în mai multe orașe ale Ucrainei. Înaintea fanilor ea s-a destăinuit, povestind despre prima sarcină, relația între soț și copii, despre modul în care reușește să aibă succese în toate domeniile, dar pe primul loc, totuși, rămâne viața de cuplu.

Добавить комментарий