Rezoluţia privind autostrada Gdansk – Cernăuţi – Suceava – Bucureşti a fost votată de Consiliul Euroregiunii Prutul de Sus

31369063_1917382481669120_2670178045481975808_o

Vineri, 27 aprilie, a avut loc la Boian, raionul Noua Suliţă, şedinţa Consi­liului Euroregiunii „Prutul de Sus”. „La propunerea președintelui Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur, a fost votată în unanimitate o Rezoluţie adresată, în numele Consiliului Euroregiunii Prutul de Sus, către guvernele României, Ucrainei şi Republicii Moldova privind necesitatea şi pentru susţinerea în vederea realizării unui drum rapid Nord-Sud, la Est de Carpaţi, care să treacă prin România şi Ucraina, coridor care să lege Marea Baltică de Marea Neagră, respectiv Gdansk – Varşovia – Lvov – Cernăuţi – Suceava -Bucureşti – Sofia, precum şi cu privire la necesitatea  introducerii în reţeaua TEN-T a unor trasee rutiere pe teritoriul celor 3 ţări, care să realizeze conexiuni la acest coridor”, se arată într-un comunicat trimis de CJ Suceava, transmite obiectivdesuceava.ro.

În document se arată că la întâlnirile organizate în cadrul Euroregiunii, precum şi în cadrul altor întâlniri transfrontaliere, s-a ridicat în mod constant o problemă identificată atât de cetăţenii ucraineni, cât şi de cei români şi moldoveni, respectiv timpul nepermis de mare petrecut în punctele vamale dintre România şi Republica Moldova sau România şi Ucraina şi lipsa în zonă a unei autostrăzi sau drum expres care să conecteze regiunile pe care le reprezentăm la coridoare de transport europene.

„Efortul nostru de a atrage investitori, care să contribuie la dezvoltarea economică şi, implicit, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor, precum şi la demersul de a oferi confort tuturor persoanelor din Europa şi nu numai care aleg să tranziteze această zonă trebuie să fie susţinut, în mod obligatoriu, de investiţii în infrastructura de transport, care să faciliteze transportul mărfurilor şi persoanelor în condiţii decente, condiţii care există în toate regiunile Europei”, arată sursa citată.

Din acest motiv, s-a considerat a fi absolut necesară introducerea în reţeaua TEN-T a unor trasee rutiere care să treacă prin România, Moldova şi Ucraina şi care să facă legătura cu coridorul care leagă Marea Baltică de Marea Neagră, respectiv coridorul Gdansk – Varşovia – Lvov – Cernăuţi – Suceava – Bucureşti – Sofia. Pe modelul altor regiuni europene care beneficiază de autostrăzi, de căi de comunicaţii foarte rapide şi eficiente, s-a considerat de către participanţii de la ultima şedinţă a Euroregiunii „Prutul de Sus” că şi Regiunea de N-E a României, Regiunea Cernăuţi din Ucraina, precum şi unităţile administrativ–teritoriale din Republica Moldova situate la graniţa cu România merită să fie scoase din izolare, prin intermediul unor rute care să lege Nordul de Sud şi Estul de Vestul Europei.  De asemenea, s-a convenit ca în luna iunie să organizăm la Suceava un Forum Economic.

Precizăm că ordinea de zi a şedinţei de ieri, de la Boian, a mai inclus: transferarea preşedinţiei şi aprobarea membrilor Consiliului Euroregiunii „Prutul de Sus” cu drept de vot; raportul privind activitatea Consiliului Euroregiunii în anii 2014-2018; aprobarea componenţei Secretariatului Consiliului Euroregiunii „Prutul de Sus”; adoptarea Hotărârii Consiliului Euroregiunii  „Prutul de Sus” cu privire la comisiile de lucru ale Euroregiunii  „Prutul de Sus”; propuneri la Planul de lucru a Consiliului Euroregiunii în perioada până la următoarea rotaţie; discutarea şi adoptarea Planului de lucru al Consiliului Euroregiunii  „Prutul de Sus”  în anii 2018-2019; prezentarea rezultatelor implementării proiectului mare de infrastructură „Prevenirea si protecţia împotriva ­i­nundaţiilor în bazinele superioare ale râurilor Siret si Prut, prin implementarea unui sistem modern de monitorizare cu staţii automate – EAST AVERT” şi propuneri de îmbunătăţire şi extindere a capacităţilor acestuia; prezentarea propunerilor de proiecte care vor fi promovate la finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional “România-Ucraina 2014-2020″; discuţii cu privire la posibilitatea creării unui sistem comun transfrontalier integrat pentru monitorizarea efectivă şi ­ate­nuarea consecinţelor şi evenimentelor tehnologice şi naturale asupra populaţiei din zonele de frontieră ale Ucrainei, în cadrul unui proiect-pilot similar cu serviciul SMURD din România şi Republica Moldova.

Euroregiunea „Prutul de Sus” a fost constituită la Botoşani, în 2000, iar în momentul de faţă cuprinde următoarele unităţi administrativ-teritoriale: judeţele Botoşani şi Suceava din România, municipiul Bălţi şi raioanele Briceni, Edineţ, Făleşti, Glodeni, Ocniţa, Sângerei şi Râşcani din Republica Moldova, regiunile Cernăuţi şi Ivano-Frankivsk din Ucraina. Din anul 2014, preşedinţia acestui organism a fost la Bălţi, iar vineri a fost preluată de Cernăuţi.

Добавить комментарий