Românii din regiunea Cernăuți: Dorim un reprezentat în Parlament, vorbitor de limba română, care sa le susțină interesele

427282

Românii din regiunea Cernăuţi au participat, astăzi, la vot pentru a-şi exprima opţiunea electorală. Interesul populaţiei din această parte a țării este de a avea un reprezentat în Rada Supremă, vorbitor de limba română, care să le susţină interesele. Despre aceasta a declarat fostul jurnalist herțean Adrian Medvedi.

„Avem iarăşi o şansă să ne alegem un reprezentant de etnie română, în Parlamentul Ucrainei, deoarece în circumscripția 203 sunt incluse trei raioane cu majoritatea populaţiei vorbitori de limba română, o parte din oraşul Cernăuţi şi şapte sate din raionul Storojineț care, la fel, 35-40% din populaţie sunt vorbitori de limba română. Deci, în circumscripţia noastră, avem înregistraţi 17 candidaţi, dintre care 10 sunt vorbitori de limba română. Ca de fiecare dată, tot timpul când avem alegeri în Rada Supremă, sperăm că o să avem un reprezentant al comunităţii româneşti din zonă care să ne apere drepturile, în primul rând şi să fie alături de noi, cu trup şi suflet, pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm de zi cu zi”, a declarat Adrian Medvedi, șeful secției de cultură, naționalități și religie Herța, pentru Radio România Actualități.

 

Добавить комментарий