Rusia a avertizat Uniunea Europeană că ar putea renunța la North Strem 2

z24447263V,Gazociag-firmy-Gazprom

Rusia a avertizat Uniunea Europeană că ar putea renunța la North Strem 2 dacă europenii adoptă reguli mai stricte de control a pieței de gaze.

„Dacă se pregătesc obstacole în calea acestui proiect pentru a forța Rusia să exporte prin Ucraina, în condițiile lor, la tarifele lor și cu toate problemele legale care derivă, atunci acest proiect va eșua”, a declarat ministrul adjunct de externe al Rusiei, Alexandr Pankin pentru Ria Novosti.

Nord Stream 2 urmează să aducă gazul rusesc pe sub Marea Baltică, direct în inima Europei, în Germania. Declarația lui Pankin vine la o zi după ce țările Uniunii Europene au aprobat un compromis între Germania și Franța privind amendarea regulilor de funcționare a pieței europene de gaze. Inițial exista temerea la Berlin că se va adopta un regulament care ar compromite nu atât construirea, cât viabilitatea economică a noii conducte Nord Stream 2, conducă care va aduce gaze direct din Rusia în Germania, evitând tranzitul prin Ucraina sau Polonia. Compromisul franco-german acceptat și de restul țărilor UE, este că în cazul conductelor care vin din spațiul non-UE se aplică legislația țării în care ajung. În acest caz Germania.

La reuniunea ambasadorilor UE de la Bruxelles, România – ca țară care deține președinția prin rotație a Uniunii Europene – a fost însărcinată „să înceapă negocierile cu Parlamentul European privind amendarea regulilor de funcționarea a pieței europene de gaze”.

Proiectul Nord Stream 2 este criticat de multe țări central și est Europene, dar și de Statele Unite care ar vrea să mărească exportul de gaze lichefiate spre Europa. Argumentul este că Nord Stream 2 mărește dependența Europei de gazul rusesc. Cancelara germană Angela Merkel, pe de altă parte, susține că Nord Stream 2 este un proiect „stric economic”, care va aduce gaze mai ieftine în Europa. Iar problema dependenței de Rusia nu o să apară atâta timp cât țările din UE continuă să diversifice sursele de energie, respectiv să dezvolte energia alternativă, mai argumentează Merkel.

Ucraina, pe de altă parte, riscă acum să piardă aproape toate veniturile din taxele pe care le percepea pe tranzitul gazelor rusești pentru că Nord Strem 2 și proiectatul TurkStream prin Marea Neagră vor permite Rusiei să exporte spre Europa, evitând Ucraina.

Добавить комментарий