Rusia a început să livreze vaccinuri anti-COVID-19 în regiunea separatistă Doneţk, în pofida interdicţiei de la Kiev

Sputnik-vaccin-640x427

Rusia a început să livreze, în pofida interdicţiei impuse de Kiev, vaccinuri contra COVID-19 în regiunea separatistă Doneţk din estul Ucrainei, controlată de rebeli, a transmis duminică o agenţie locală de ştiri, informează Agerpres.

Guvernul ucrainean are în plan să primească din februarie transporturi de vaccinuri produse în Occident şi a interzis folosirea vaccinului rusesc Sputnik-V. Guvernul de la Kiev are însă puţin control asupra graniţei cu Rusia în regiunea Doneţk, unde conflictul dintre trupele ucrainene şi rebelii separatişti susţinuţi de Moscova au făcut peste 13.000 de victime începând din 2014, relatează Reuters.

Denis Puşilin, liderul autoproclamatei republici Doneţk, citat de agenţia de ştiri regională DAN, a afirmat că vaccinările vor începe în curând graţie dozelor furnizate de Rusia.

„Au venit circa 2.000 de doze. Astfel de livrări vor veni în mod regulat. Suntem recunoscători Rusiei că ne sprijină în toate domeniile”, a spus el.

Momentan este clar ce instituţie a furnizat dozele. Sâmbătă, Fondul de Investiţii Directe ale Rusiei (RDIF), care comercializează vaccinul Sputnik V în străinătate, a transmis că nu livrează în regiunile ucrainene separatiste Doneţk şi Lugansk. Potrivit lui Puşilin, cadrele sanitare şi profesorii vor fi printre primii vaccinaţi, gratuit.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий