Putin a luat-o razna! — Asta spune chiar Donald Trump, omul care susținea cândva că are o relație bună cu liderul de la Kremlin, și ca acesta este interesat de o pace în Ucraina.
El recunoaște public că Rusia lovește orașe din Ucraina cu rachete și drone, fără motiv. Mor oameni nevinovați, nu doar soldați, ci și civili, și că Putin vrea toată Ucraina — nu doar Crimeea, nu doar Donbas.
Postarea a venit după ce Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei în weekend, trimițând drone și rachete asupra a 30 de orașe și sate și ucigând cel puțin 12 persoane, inclusiv trei copii.
Chiar dacă în aceeași postare Trump îi critică și pe Zelenski, Biden — adevărul este că războiul a început pentru că regimul Putin nu acceptă o Ucraină democratică, liberă și europeană. A început pentru că Rusia vrea control, nu pace.
Această schimbare de ton, venind chiar din partea unui politician care promova „o relație bună cu Putin”, confirmă ceea ce experții în securitate spuneau de ani întregi: Rusia nu urmărește pacea. Urmărește supunerea totală a Ucrainei.
Iar Ucraina rezistă de peste trei ani. Apără nu doar granițele sale, ci și securitatea Europei. Apără valorile în care credem: libertatea, suveranitatea, pacea.
Atunci când chiar și Donald Trump recunoaște că Putin ucide civili „fără niciun motiv” lumea trebuie să înțeleagă: Nu mai e timp de ezitări. Ucraina are nevoie de sprijin ferm, nu de vorbe goale.
Grigore GUZUN,
expert în relații internaționale
Comunitatea WatchDog.MD
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com