Rusia, principalul partener comercial al Ucrainei

Screenshot_2

În perioada ianuarie-aprilie 2018, Ucraina a importat mărfuri din Rusia în valoare de 2,56 miliarde de dolari. Potrivit ultimelor date ale Serviciului de Stat pentru Statistică, importul de mărfuri din Rusia în Ucraina în această perioadă, comparativ cu perioada similară din 2017, a crescut cu 31%.

Agresiunea rusă în Estul Ucrainei continuă al patrulea an consecutiv. În ciuda acestui fapt, Rusia continuă să rămână principalul partener comercial al Ucrainei. Relaţiile economice ucraineano-ruse se vor continua să se consolideze, consideră Vasyl Iurcişyn, director pentru programe economice din cadrul Centrului Razumkov „Mediul de afaceri ucrainean nu a reuşit să se reorganizeze pe baze noi şi să devină competitiv pe pieţele globale. Este mult mai uşor de a dezvolta afaceri cu partenerii obişnuiţi, fără a avea grija concurenţei. Toate grijile sunt legate de stabilirea preţului, care poate fi corelat în spatele unor scheme dubioase. După patru ani de război trebuia relansată producţia şi orientarea spre alte căi „comerciale”, consideră Vasyl Iurcişyn. Potrivit statisticilor, Ucraina a exportat mărfuri în Federația Rusă în valoare de 1,19 miliarde de dolari şi a importat bunuri în valoare de 2,56 miliarde de dolari. De fapt, Ucraina a exportat bunuri în valoare de 15,5 miliarde de dolari, în timp ce a importat produse în valoare de 16,9 miliarde de dolari. Vedem că importurile sunt în total 1,3 miliarde de dolari, mai mari decât exporturile. În ciuda proceselor ce au loc pe arena politică externă, Rusia rămâne principalul partener comercial al Ucrainei. Pe locul doi se situează China. Anual Ucraina importă mărfuri chineze în valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari, în timp ce exporturile către această ţară constituie doar 649 milioane de dolari.

Добавить комментарий