S-a stins în floarea vârstei, în prag de Anul Nou

30 12 2019 DR 4

La 30 decembrie, în prag de An Nou, când toată lumea așteaptă minuni, familia lui Alexandru și Mariana Rusnac din Cernăuți, într-adevăr contau pe o asemenea minune. Dar ea n-a venit… A încetat să bată inima scumpei lor fiice – Diana. Această veste tragică a zguduit întregul oraș, în deosebi colectivul pedagogic, elevii de la Școala nr. 10 de la Roșa, în sufletele cărora a rămas chipul luminos al Dianei, zâmbetul ei senin.

Diana Rusnac a dorit foarte mult să devină medic. Absolvind cu medalie de aur Școala medie nr.10 (promoția anului 2018), ea a susținut excelent testele și a fost înmatriculată la Universitatea de Medicină din Cernăuți. Dar, i-a fost prea scurt drumul vieții și ea așa și n-a reușit să devină medic, să-i trateze pe oameni. S-a stins momentan, în floarea tinereții… E prea mare durerea părinților, este irecuperabilă această pierdere…

În aceste momente de grea încercare, întregul colectiv pedagogic, elevii Școlii nr. 10 și părinții lor exprimă profunde condoleanțe părinților Dianei – lui Alexandru Rusnac, directorul școlii, și doamnei Mariana Rusnac, rudelor și tuturor celor apropiați. Să-i întărească Bunul Dumnezeu în aceste momente de grea cumpănă.

Fie veșnică amintirea celei care a fost Diana Rusnac – tânăra care și-a trăit viața scurtă în lumea unui vis nobil, sincer și curat. Dumnezeu s-o aibă în dreapta Sa.

(VK)

80886309_615846989160978_9060355208810332160_n

Добавить комментарий