S-au împlinit 105 ani de la nașterea academicianului Nicolae Corlăteanu

20003976_big1589463062

Joi, 14 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea academicianului Nicolae Corlăteanu, fondator al lingvisticii românești din R. Moldova, specialist în domeniul lexicologiei, stilisticii,  romanisticii și slavisticii, ilustru pedagog, laureat al Premiului de Stat, Om emerit în știință, cavaler al ”Ordinului Republicii”, autor a peste 550 de lucrări știinţifice și memorialistice, informează MOLDPRES.

Potrivit academicianului Haralambie Corbu, Nicolae Corlăteanu a fost un savant de talie universală. „S-a dedicat cu trup şi suflet obiectului pe care l-a predat și i-a slujit cu credință toată viaţa. A promovat principiile care stau la baza culturii și știinţei noastre. Este foarte important faptul că repunem în circuitul memoriei noastre această personalitate deosebită”, a remarcat academicianul Haralambie Corbu.

La rândul său, lingvistul Anatol Eremia a menționat că Nicolae Corlăteanu a fost o figură proeminentă a culturii și științei noastre. „Aproape că nu există domeniu lingvistic care să fi rămas în afara preocupărilor sale”, a subliniat Anatol Eremia.

Academicianul Nicolae Corlăteanu s-a născut la 14 mai 1915 în comuna Caracui, județul Lăpuşna (azi raionul Hânceşti). În 1939 a absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie şi Facultatea de Drept a Universităţii din Cernăuți. A predat decenii la rând la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. A fost fondatorul școlii de lexicologie și gramatică a limbii române în R. Moldova.

În 1995 i s-a conferit titlul „Doctor Honoris Causa” al Universității de Stat din Moldova. Academicianul Nicolae Corlăteanu s-a stins din viață la 21 octombrie 2005 la Chișinău.

Добавить комментарий