Să ne înălţăm în credinţă şi să facem fapte bune

2 06 2022 F 7

Astăzi creştinii ortodocşi au sărbătorit unul dintre cele mai mari praznice de peste an – Înălţarea Domnului.  La 40 de zile după Înviere, Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. Conform scrierilor teologice, la această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.   Eusebiu din Cezareea, în lucrarea sa „Despre sărbătoarea Paştilor” din anul 332, menţionează pentru prima oară sărbătoarea Înălţării Domnului. Din scrierile acestuia reiese că Înălţarea Domnului se ţinea în aceeaşi zi cu Rusaliile, la 50 de zile după Înviere. Abia la sfârşitul secolului al IV-lea – începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălţării Domnului s-a sărbătorit în altă zi decât Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), şi anume la 40 de zile după Înviere. Această dată a rămas până în ziua de astăzi neschimbată.

În regiunea Cernăuţi una dintre cele mai frumoase biserici cu hramul Înălţarea Domnului este cea de la Horecea, construită în anii 30 ai secolului trecut. Românii din suburbia Horecea au ţinut foarte mult la biserica lor, chiar în perioada ateismului, când scumpul lor locaş de închinare a fost transformat în depozit. Şi cu mare bucurie s-au apucat s-o gătească pentru serviciul divin, când,  după prăbuşirea „imperiului răului”, biserica a fost retrocedată enoriaşilor. Au fost efectuate lucrări de reconstrucţie, iar teritoriul – amenajat gospodăreşte.

Serviciul divin de astăzi a fost oficiat de un sobor de preoţi, împreună cu parohul Bisericii Pavel Paulencu. Au venit la Sfânta liturghie şi români din satele vecine, precum şi buni creştini din cartierul locativ din preajmă. Rugăciunile au răsunat în două limbi: română şi ucraineană. Au fost puternice rugăciuni de pace, de slăvire a eroilor, care apără acum pe câmpul de luptă libertatea şi independenţa. Înălţarea Domnului, ca oricare altă sărbătoare creştină, ne cheamă să ne înălţăm în credinţă şi să facem fapte bune.

2 06 2022 F 9

2 06 2022 F 8

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий