Saakașvili a savurat colțunași din Bucovina pe Maidan (FOTO)

23004407_1733988003298240_6133718048412435954_o

Mahail Saakașvili, liderul formațiunii politice „Mișcarea forțelor noi”, a servit împreună cu protestatarii săi, care au instalat în fața Radei Supreme o tabără de corturi, colțunași de casă din Bucovina. Despre aventurile sale gastronomice pe Maidan, fostul președinte georgian și guvernator al regiunii Odesa a scris pe pagina de socializare Facebook.

„Am avut ocazia să fiu servit de voluntarii cernăuțeni cu niște colțunași bucovineni extrem de delicioși. Nu am gustat de mult timp așa bunătate”, a scris Saakașvili.

Se menționează că colțunașii au fost preparați special pentru protestatarii din Maidan de către membrii organizațiilor civice din Cernăuți „Voluntarii pentru Patrie” și „Liga femeilor”.

Reamintim că de la mijlocul lui octombrie, Saakașvili a făcut echipă cu politicieni din opoziție pentru a cere reforme și a-l critica pe Poroșenko. De mai multe săptămâni, protestatari săi au campat în fața clădirii parlamentului de la Kiev și cer să se pună capăt corupției din Ucraina, precum și reformarea legislației electorale și a instanțelor anticorupție.

23157121_1733988336631540_779068680430140534_o 23131580_817854381730445_8311327466186622011_n 23031332_817854421730441_7775022096182480003_n 23031651_817854425063774_2120803368319549944_n 23032846_817854468397103_5216250492023822023_n 23131696_817854481730435_412535135978580154_n 23031504_817854508397099_4067383827136526599_n

Добавить комментарий