Saakaşvili i-a scris un mesaj lui Zelenski

5 10 2021 INFO 2

La 1 octombrie Miheil Saakaşvili a fost reţinut la Tbilisi. Ex-preşedintele Georgiei a sosit în ţară la opt ani după ce a părăsit-o, cu intenţia de a-şi susţine partidul la alegerile parlamentare. După arest, Ministerul de Externe al Ucrainei i-a cerit Ambasadei Georgiei în ţara noastră să explice motivele şi circumstanţele reţinerii cetăţeanului Ucrainei, Miheil Saakaşvili. Preşedintele Volodymyr Zelenski a promis că Ucraina va face tot posibilul pentru eliberarea preşedintelui Comitetului executiv al reformelor, Miheil Saakaşvili. La rândul său, preşedintele Comitetului executiv al reformelor de pe lângă Preşedintele Ucrainei, preşedintele Georgiei în perioada 2004-2013, Miheil Saakaşvili, i-a scris un mesaj şefului statului ucrainean, Volodymyr Zelenski. Mesajul a fost publicat astăzi, 5 octombrie, pe contul de Facebook al lui Saakaşvili.  „Mai mult decât viaţa îmi iubesc Georgia, dar iubesc foarte mult şi Ucraina, cea de a doua patrie a mea, unde am trăit mulţi ani şi unde am familie şi prieteni, şi cetăţenie, ceea ce apreciez foarte mult. Toată viaţa mă voi mândri cu faptul că am avut posibilitate să-mi aduc modesta contribuţie  la schimbările istorice şi la reformele pe care le realizaţi.  Deoarece de fapt sunt deţinutul lui Putin, apreciez foarte mult poziţia voastră principială referitoare la apărarea Ucrainei, întregii regiuni şi a tuturor deţinuţilor imperiului”, a scris Saakaşvili.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий