Sărbătoare permanentă în calendarul spiritual al lumii

21 02 2022 INFO 3

Limba, cea mai mare minune a lumii, are şi ea sărbătoarea ei. Ziua Internaţională a Limbii Materne a pornit dintr-un sunet de alarmă. La originea ei a fost Ziua Mișcării pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începând din 1952, în amintirea studenților uciși de poliție, din cauză că au militat pentru recunoașterea limbii bengali în Pakistan, care cuprindea pe atunci și teritoriul de astăzi al statului Bangladesh.

Limba maternă este prima limbă învățată de om, de obicei în copilărie, în familie. Aceasta poate fi diferită de limba oficială a țării în care trăiește familia. Ziua Internațională a Limbii Materne este o sărbătoare ținută anual la 21 februarie în întreaga lume, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică și culturală, precum și multilingvismul. A fost anunțată de UNESCO pentru prima oară la 17 noiembrie 1999 și a fost recunoscută de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin aceeași rezoluție prin care în 2008 a fost declarat Anul Internațional al Limbilor.

Pentru circa jumătate de milion de cetățeni ucraineni de etnie română limba maternă este cea română. Aceștia trăiesc compact în trei regiuni ale Ucrainei – Cernăuți, Odesa și Transcarpatică. Drepturile lor la folosirea limbii materne este consfințită în Constituția Ucrainei, iar unele legi, adoptate în ultimii ani, în anumite privințe intră în contradicție cu prevederile constituționale, fapt semnalat de Comisia de la Veneția.

În preajma acestei sărbători, la Cernăuţi s-a desfăşurat etapa a treia a Olimpiadei panucrainene la limba română. La ea au participat elevii din clasele a opta – a unsprezecea, care au înregistrat cele mai bune rezultate la etapa precedentă. Învingători ai etapei a treia au devenit: între elevii clasei a opta Timotei Rusnac de la Şcoala medie nr.10 din Cernăuţi – locul întâi; Ian Pidoima de la aceiaşi şcoală – locul doi; Adrian Costinean de la Liceul din Carapciu – locul trei. Ei au fost pregătiţi de profesoarele de română Reghina Bucaciuc (Cernăuţi) şi Elena Cârciu (Carapciu); între elevii clasei a noua Lois-Lidia Rusnac de la Şcoala medie nr. 10 din Cernăuţi – locul întâi; Ion Grinceşin  de la Liceul nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi – locul doi; Adriana Stratulat de la Liceul „A. Ilschi” din Crasna – locul trei. Ei au fost pregătiţi de profesorii de română Reghina Bucaciuc (Cernăuţi, ŞM nr.10), Doina Colesnicov (Cernăuţi, Liceul nr.6) şi Petru Mazur (Crasna); între elevii clasei a zecea Gabriela Banilean de la Liceul din Carapciu – locul întâi; Constantin Costaş  de la Liceul nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi – locul doi; Vitalina Gherman de la Liceul din Petraşivca – locul trei. Ei au fost pregătiţi de profesoarele de română Elena Cârciu (Carapciu), Doina Colesnicov (Cernăuţi) şi Maria Popa (Petraşivca); între elevii clasei a unsprezecea Mihaela Biblic de la Liceul din Carapciu – locul întâi; Lilia Vatamaniuc de la Liceul din Răchitna – locul doi; Anastasia Buzumurga – Liceul din Tărăsăuţi – locul trei. Ei au fost pregătiţi de profesoarele Dorina Bojescu (Carapciu), Oxana Chioresco (Răchitna) şi Angela Tihu (Tărăsăuţi).

21 02 2022 INFO 2

Se știe că limba română este folosită oficial în 20 de țări: Australia, Azerbaidjan, Canada, Croaţia, Cehia, Finlanda, Ungaria, Israel, Kazahstan, Kîrgîzstan, Moldova, Mozambic, Rusia, Serbia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina, Statele Unite, Uzbekistan. Aceasta înseamnă că ea este declarată limbă oficială sau că este recunoscută drept limbă a minorităţilor sau a imigranţilor. Limba română ocupă locul 40 în clasament, cu aproximativ 23,4 milioane de vorbitori nativi. Preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, a precizat că, în urma cercetării, limba română se află – din punct de vedere al vocabularului – între primele opt limbi ale lumii. Noua ediţie a „Marelui Dicţionar al Limbii Române”, în 19 volume, cuprinde 170.000 de cuvinte. „Limba română, ca bogăţie de vocabular şi semantică, este între primele opt limbi ale lumii şi 80 la sută dintre cuvintele pe care le folosim în viaţa cotidiană sunt de origine latină. O parte au fost moştenite din latină prin tradiţia locală şi o parte au intrat din franceză şi engleză”, a mai declarat Ioan Aurel Pop.

În calendarul spiritual al omenirii Ziua Limbii Materne este o sărbătoare permanentă. Este o rugăciune zilnică.

21 02 2022 INFO 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий