Satul Marșinți — la un pas de jubileul de 400 de ani

Screenshot_1

Creștinii noștri extind noțiunea de „hramul bisericii din sat”, numind-o simplu și semnificativ „hramul satului” și dând sărbătorii o rază de sfințenie. Or, sfântă ni e casa și vatra, sfântă ne este iubirea de părinți și de neam.

Satul Marșinți este unic în felul său, precum unic este și locașul sfânt, ridicat pe vatra lui. Cronicile ne-au lăsat mărturie că această localitate de pe Valea Prutului a intrat în istorie cu circa 400 de ani în urmă. Însă, rezultatele săpăturilor arheologice ne dovedesc că oamenii s-au așezat în aceste locuri încă în secolele XIV-XII înaintea erei noastre. Prima biserică de lemn a fost ridicată la Marșinți în anul 1710, ca apoi în 1887 să fie construită altă biserică din cărămidă roșie și după un proiect arhitectonic neîntâlnit în ținutul nostru. De altfel, și viața spirituală a marșințenilor este de înaltă intensitate și marcată de harul divin, căci puține localități din regiune au dat culturii noastre nu una, ci câteva vedete muzicale de primul rang. Doar în întreaga lume localitatea Marșinți este caracterizat ca „satul Sofiei Rotaru”. În ziua Sfântului Nicolae (de vară) la Biserica din Marșinți serviciul divin este deosebit, căci anume acest sfânt este patronul locașului unde se închină creștinii din localitate. În ziua de 22 mai vin să se roage împreună cu ei și oameni din satele vecine. Vin la hramul satului. Liturghia și cuvântul preoțesc pun începutul marii sărbători de suflet și de voie bună de la Marșinți. Iar marșințenii știu să se petreacă, la fel cum știu să muncească. Starostele de Marşinţi, domnul Gheorghe NICHITOVICI, care a avut grijă de buna organizare a sărbătorii şi care, împreună cu primarul Comunităţii Teritoriale Unite Noua Suliţă a înmânat diplome de onoare celor mai vrednici consăteni, s-a arătat a fi satisfăcut de felul cum a decurs sărbătoarea.

– Sătenii au rămas foarte mulţumiţi. Este al doilea an la rând când Ziua satului este marcată odată cu hramul Bisericii. La sărbătoare au participat şi mic şi mare. La şcoală a fost inaugurată expoziţia de costume naţionale şi broderii, adunate şi confecţionate de doamna Sofia Roşca. Elevii din clasele primare au participat la concursul de desene pe asfalt, iar pe terenul sportiv cu gazon artificial s-au desfăşurat competiţii la fotbal între echipele de la şcoala din sat şi de la Liceul din Noua Suliţă. La o partidă de volei au sosit şi sportivi din satul Mălineşti. În curtea Complexului „Speranţa” a urmat concertul, susţinut de colectivele artistice şi tradiţionala horă a satului.

– Această frumoasă tradiţie a fost susţinută de Biserică, şcoală şi de lucrătorii culturii. De aceea, Ziua satului şi hramul a fost o zi de neuitat. Toţi elevii, toţi cei care au participat la concursul de desene pe asfalt, au fost premiaţi cu dulciuri şi îngheţată. Obiectele confecţionate la orele de muncă de către elevii noştri şi premiate chiar la Kiev, au fost la fel prezentate la expoziţia organizată de doamna Sofia Roşca. Dar şi noi, pedagogii, ne-am prezentat cu mai multe numere artistice pe „vatra jocului” de la Complexul „Speranţa”, a relevat directoarea Complexului Instructiv-Educativ din Marşinţi, doamna Rodica GALAC.

– Dispun de o „zestre” bogată, afirmă doamna Sofia ROŞCA. Am ie şi cămăşi brodate din secolele XIX şi XX şi o întreagă colecţie de costume din zilele noastre. Am expus la şcoală şi broderii cu o vechime de 200 de ani. Vizitatorii au rămas încântaţi şi mă bucur din tot sufletul că am păstrat şi păstrez anume obiecte atât de preţioase. S-ar cuveni să avem un muzeu al portului naţional şi sper că acest vis al meu se va realiza.

Doamna Nadejda SCRÂNDIŢA, familia căreia este proprietara Complexului „Speranţa”, a recunoscut faptul că, dacă lumea s-a simţit bine şi pe terasă şi în încăperile complexului nostru, atunci şi noi rămânem mulţumiţi. Am avut foarte mulţi clienţi şi deservindu-i nu am privit concertul, dar din cele spuse de vizitatorii noştri, sărbătoarea a fost minunată. Noi, cei de la „Speranţa”, sperăm că va fi finalizată construcţia noii case de cultură şi acolo vor fi condiţii excelente pentru asemenea manifestări, la care participă întregul sat.

Vasile CARLAŞCIUC

Foto A. ROMANŢOV

Добавить комментарий