Scandal în Rada Supremă: Un deputat a fost surprins negociind cu o prostituată, în plen (VIDEO)

Screenshot_3

Un deputat care face parte din partidul pro-prezidențial „Sluja Narodu” s-a aflat joi în centrul unui scandal de presă, după publicarea unor fotografii care îl arată făcând chat cu o prostituată în timpul unei şedinţe parlamentare.

Portalul bykvu.com a publicat miercuri imagini în prim-plan cu ecranul telefonului mobil al deputatului Bogdan Iaremenko, un fost diplomat în vârstă de 48 de ani, în care pot fi văzute mesaje în care politicianul formula întrebări despre condiţiile de obţinere a unei întâlniri cu acea prostituată.

Răspunzând întrebărilor, persoana în cauză preciza tipurile de prestaţii sexuale pe care le accepta, alături de tarifele practicate: „100 de dolari o oră. 150 de dolari două ore”.

Fotografiile au fost făcute marţi în timpul unei şedinţe a Parlamentului. Deputatul a afirmat într-o primă fază pe Facebook că era vorba despre o înscenare. Apoi, el a şters acel mesaj şi a prezentat scuze soţiei sale şi copiilor lor, dar şi grupului parlamentar din care face parte şi preşedintelui ţării, Volodimir Zelenski, evocând „un act necugetat”.

Publicarea imaginilor a provocat un uriaş scandal în Rada Supremă. Mai mulţi membri ai opoziţiei au cerut joi demisia lui Bogdan Iaremenko din postul de lider al Comisiei parlamentare pentru politică externă.

Добавить комментарий