La 5 septembrie 1858, în localitatea Pleşeşti, judeţul Vaslui, s-a născut Alexandru Vlahuţă, scriitor român, autorul cărţii „România pitorească”, apreciată ca „atlas geografic, traversat de o caldă iubire de ţară”.
Fiu al unui mic proprietar de pământ, Alexandru Vlahuţă a urmat şcoala primară şi liceul din Bârlad ca în 1879 să susţină examenul de bacalaureat la Bucureşti. A frecventat timp de un an cursurile la Facultatea de Drept din Bucureşti, părăsindu-le din cauza situaţiei materiale precare. Activează pe tărâmul învăţământului.
În aprilie 1880 Alexandru Vlahuţă publică primele poezii în revista „Convorbiri literare”. Semnează mai multe articole în ziarele „Armonia” şi „Galaţi”, iar în anul 1884 se întâlneşte cu Mihai Eminescu, de care îl va lega o profundă prietenie. În perioada 1893-1896 Alexandru Vlahuţă editează revista „Viaţa”, iar în 1901 – „Semănătorul”, împreună cu George Coşbuc. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iaşi, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine, printre aceştia fiind şi Vasile Voiculescu.
În anul 1919 Alexandru Vlahuţă este distins cu Marele Premiu al Academiei pentru volumul „Poezii”, apărut în 1915. La 19 noiembrie acelaşi an Alexandru Vlahuţă se stinge din viaţă, la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
Opera fundamentală a poetului şi prozatorului Alexandru Vlahuţă este „România pitorească”, publicată în 1901 şi comentată cu mult patriotism la începutul secolului al XX-lea. Ilustrul critic literar G. Ibrăileanu afirma: „Cartea domnului Vlahuță e o faptă bună și o operă de artă. Ea face onoare și cetățeanului și artistului”. Această carte s-a nutrit, de fapt, din aspirația autorului de-a trezi în sufletele cititorilor atașamentul față de patrie și aspirația la unitate națională.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com