„Scrisori eminesciene”, necitite încă până la capăt

maxresdefault

La 15 iunie se împlinesc 130 de ani de la trecerea în eternitate a Poetului nostru național, Mihai Eminescu. Această dată jubiliară va fi însoțită de acțiuni de omagiere a lui Mihai Eminescu, cel care a devenit simbolul cultural al românilor de pretutindeni. Ele vor avea loc pe întregul glob, acolo unde bat în unison inimi românești, încălzite și de razele Luceafărului fără de moarte. La Cernăuți, de asemenea.

După cum comunică presa din România, la 130 de ani de la dispariția Poetului nostru național, Mihai Eminescu, la Teatrul de Artă Deva în ziua de 13 iunie urmează să aibă loc spectacolul „Scrisori eminesciene”, susținut de actorul George Custura de la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov. De asemenea, spectacolul poetic „Scrisori eminesciene” va fi prezentat și în Republica Moldova – la Cahul.

Despre spectacolul lui George Custura, susținut anterior, presa scria: „Marile resurse ale gândirii social-estetice a lui Eminescu, concepția despre lume și viață a poetului, protestul său romantic față de scepticismul contemporanilor, față de falsele idealuri și valori sau a lipsei totale de idealuri, indignarea poetului, revolta lui romantică viciilor incurabile – care urâțeau până la desfigurare fața societății contemporane lui – își găsesc o expresie artistică desăvârșită în cele cinci „Scrisori” eminesciene”.

Prin densitatea ideilor, prin sinteza tuturor categoriilor eminesciene și a procedeelor artistice, „Scrisorile” eminesciene reprezintă punctul de vârf al puterii de gândire și a capacității de creație a poetului. Apariția lor constituie o cotitură revelatoare în creația poetică eminesciană, ele aparținând acelei perioade când geniul eminescian evoluează vertiginos către „Luceafărul”.

Despre George Custura, Adrian Lesenciuc, poet, prozator și critic literar, spunea: „Un romantic perpetuu, așa cum își spune, actorul brașovean George Custura îl readuce de aproape douăzeci de ani pe Mihai Eminescu, Marele Romantic, în prezentul continuu al Scrisorilor sale. „Scrisori eminesciene. Teatru poetic” – un spectacol care îți rămâne lipit de suflet”.

Добавить комментарий