Șeful diplomației de la București vine la Cernăuți

UHtfeOilIycmh7jR1Oci.r695x430

Ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu, va efectua, mâine, o vizită în regiunea Cernăuți.

Oficialul român va avea numeroasele întâlniri cu oficialitățile locale și liderii asociațiilor naționale românești din regiunea Cernăuți, precum și întrevederi cu Ministrul afacerilor externe Pavlo Klimkin și Ministrul învățământului Lilia Grinevici.

Vizita demnitarului va debuta la orele 8.00 la școala din Carapciu și la 9.00 la Iordănești. Întâlnirea cu reprezentanții comunității românești va avea loc în jurul orelor 10.00, la Consulatul General al României la Cernăuți.

Totodată, începând cu 12.30 oficialul români și cei ucraineni vor susține o conferință de presă comună care se va desfășura în sala mare a Administrației Regionale de Stat Cernăuți.

La 14.20, ministrul român, împreună cu Pavlo Klymkin şi Lilia Grynevici, va participa la ceremonia de depunerea de flori la monumentul lui Mihai Eminescu şi la cel al poetului Taras Sevcenko din centrul oraşului Cernăuți. După aceasta, programul de vizită va continua în Sala Roșie a Universităţii Naţionale „Iurii Fedkovyci”.

Добавить комментарий