Sergiu Bespalco

stalnivtsi042

stalnivtsi042Sergiu BESPALCO este un fiu devotat al satului Stălineşti, raionul Noua Suliţă. Activând de mulţi ani pe tărâmul cultural, domnul Sergiu este pasionat şi de poezie. A scos de sub tipar câteva plachete de versuri. Sursa de inspiraţie pentru el a fost şi rămâne vatra natală, cu oamenii ei harnici şi bogaţi spiritualiceşte.

Satului Stălinești
Sub blândele raze de soare
Se resfiră pe coline
Satul nostru ca o floare,
Ce din veacuri se revine.
Se întind livezi, câmpii,
Cât prinzi cu ochii, și mai mult,
Pe fețe vezi doar bucurii,
Ce-i de prisos, e în trecut.
Sat cu vrednici gospodari,
Femei harnice, stimate,
Prin muncă se proslăvesc,
Nu găsești în altă parte.
Se știe că cultura
Aduce în suflet lumină,
Iar lumina aduce pacea,
Pe care-o așteptăm să vină.
Să vină ca un răsărit de soare,
Cu tihnă și căldură,
Și speranța ce nu moare
Să ne țină pe măsură.
Cu rugăciunea zilnică,
Rostită pentru suflet,
Liniștea ne-o stăpânim,
Creată pentru cuget.
La fapte noi, mărețe,
Ne cheamă viitorul,
Să întărim credința
Ce ne-a lăsat Mântuitorul.
Ai dăinuit în veacuri tu,
Mândră, frumoasă localitate,
Prin grele încercări trecând,
Ți-ai câștigat acuma libertatea.

Добавить комментарий