Sesiunea Consiliului Regional transformată în mascaradă

1432647043_dsc_4820

1432647043_dsc_4820Cea de a 31-a sesiune a Consiliului Regional s-a încheiat anticipat. Una din chestiunile incluse pe ordinea de zi a sesiunii s-a referit la demisia vicepreşedintelui CR, Valentyn Manilici. Pentru demisia lui au votat 31 de deputaţi, 35 au fost împotrivă. În total, la sesiune au fost prezenţi 77 de deputaţi. Astfel, V. Manilici (în imagine) continuă să rămână în post, după cinci încercări nereuşite de a-l demite.
În timpul sesiunii în sala de şedinţe au năvălit câteva zeci de bărbaţi îmbrăcaţi în haine de camuflaj care în mod agresiv au cerut deputaţilor să voteze pentru toate chestiunile incluse pe ordinea de zi, printre care figurau şi interzicerea funcţionării partidelor Comunist şi al Regiunilor în ţinut. Deputaţii au întrerupt sesiunea pe motiv că asupra lor se efectuează presiuni. Mascaţii în camuflaje, care la început nu voiau să se prezinte, până la urmă s-au dovedit a fi reprezentanţi ai Federaţiei regionale de box. Acest fapt a fost confirmat de unul dintre liderii lor, Vitali Beleaev (poreclit Belyi), care este chiar preşedintele acestei Federaţii.

Добавить комментарий