Sfânta duminică a învăţătorului

3 10 2021 CIUDEI 1

De obicei, sărbătorile profesionale sunt marcate ori sâmbăta, ori duminica. În Ucraina ziua învăţătorului este sărbătorită în prima duminică a lunii octombrie, în prag de toamnă aurie. Ea ne aminteşte de o tradiţie mai veche, când învăţământul începea în octombrie, atunci la ţară erau pe sfârşite lucrările în câmp, căci la ele participau şi mic, şi mare.

Sfânta duminică a învăţătorului îţi are canonul său – al recunoştinţei profunde faţă de „semănătorii de lumină”.  Învăţătorul sau profesorul s-a bucurat întotdeauna de un respect deosebit în societate. În perioada de tranziţie de la finele secolului al XX-lea a fost devalorizată într-o măsură oarecare însemnătatea profesiei nobile de dascăl şcolar prin neplătirea la timp a salariilor şi neglijării retribuirii juste a muncii cadrelor didactice. Acum situaţia s-a îmbunătăţit, iar chestiunea majorării salariilor lucrătorilor din învăţământ se află permanent în agenda Guvernului.

Cu câţiva ani în urmă, când a fost creată Comunitatea Teritorial Unită Ciudei, primarul Anatolie Piţul a căutat posibilităţi să fie stimulată munca pedagogilor şi se ţine de cuvânt. Şefa Secţiei de învăţământ a Comunităţii, Elena Chifu, remarcă:

–Ziua învăţătorului este o mare şi importantă sărbătoare. În Comunitate avem şapte şcoli şi şase grădiniţe, inclusiv Şcoala de arte, şi cu prilejul acestei sărbători au fost menţionate toate colectivele pedagogice. La iniţiativa primarului, fiecare pedagog a primit un premiu bănesc – un salariu lunar în plus. Aceasta vorbeşte de la sine despre atitudinea Consiliului sătesc Ciudei faţă de cadrele didactice, faţă de şcoală, unde sunt instruiţi şi educaţii copiii consătenilor. În semn de recunoştinţă, colectivul pedagogic de la Liceul nr.1 cu limba română de predare din Ciudei, în frunte cu directorul Radu Petraşescu, a organizat în faţa primăriei un mic concert cu dansuri populare, executate de elevi. A fost un gest foarte frumos.

3 10 2021 CIUDEI 2

Suntem în aşteptarea a două evenimente însemnate în domeniul învăţământului din Comunitatea noastră. Peste două săptămâni, în cel mai îndepărtat sat – Ursoaia – va fi dată în exploatare clădirea nouă a şcolii (acum gimnaziu). Iar în faţa clădirii Gimnaziului din Budeneţ se prevede inaugurarea bustului profesorului universitar, academicianului şi poetului Grigore Bostan, originar din acest sat. El a condus în decursul unui sfert de veac Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii din Cernăuţi, iar majoritatea profesorilor de română din regiune sunt foştii lui discipoli.

3 10 2021 CIUDEI 3

3 10 2021 CIUDEI 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий