Shtierlitz cunoștea… limba română. Și de ce să n-o cunoască, dacă s-a născut la Cernăuți?!

18 11 2019 LC site 1

Câte nu s-au scris despre protagonistul detectivului și filmului artistic „Șaptesprezece clipe ale primăverii”, în rolul căruia s-a produs renumitul actor de cinema sovietic, Viaceslav Tihonov. Îndrăznețul și iscusitul cercetaș sovietic, în anii celui de-al Doilea război mondial acționa chiar în cercurile cele mai înalte ale Germaniei naziste, culegând informații chiar de la persoanele din anturajul lui Hitler. Însuși autorul, Iulian Semionov, scria că în Armata Roșie personajul său literar, Max Shtierlitz, avea grad de colonel și numele-i era Maxim Isaev. Personalul principal al celor „Șaptesprezece clipe ale primăverii”, Max Shtierlitz, a fost creat de Iulian Semionov în 1965. Însă el a avut un prototip real.

Publicația „IsraLove”  inserează o publicație pe această temă, din care reiese că prototipul renumitului cercetaș sovietic a fost nu altcineva, decât Iankel Cerneak, născut la Cernăuți în 1909. Pe atunci Bucovina făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, destrămat în rezultatul Primului război mondial. Pe acele vremuri strașnice, în rezultatul masacrelor și-au pierdut viața toți membrii familiei sale mari, salvându-se doar el, Iankel. A fost educat într-un orfelinat, la școală a învățat foarte bine, însușind mai multe limbi:  germana, româna, maghiara, engleza, spaniola, ceha și franceza. Prin anii 20 vorbea în aceste limbi fără nici un accent. A absolvit o școală tehnică din Praga, a lucrat la o uzină electrotehnică. În perioada de criză economică a pierdut locul de muncă, dar a avut fericirea să învețe la un colegiu politehnic din Berlin. În anul 1930, fiind un marxist convins, a intrat în rândurile Partidului Comunist din Germania. Atunci a și fost recrutat de Serviciul de informare sovietic.

La 12 iunie 1941, înaintea altor rezidenți, Iankel Cerneak a transmis la Moscova informația despre data începerii realizării Planului „Barbarosa”. Spre deosebire de scenariul filmului „Șaptesprezece clipe ale primăverii”, el nu a avut agenți radiști, nu se folosea de alfabetul Morse, ci se încumeta să transmită sute și mii de pagini de documentație tehnică despre armamentul german. Spre sfârșitul războiului el a plecat din Berlin la Londra, unde a făcut rost de documentația necesară ce ținea de planul britanic de creare a bombei atomice.

Această legendă a Serviciului sovietic de informare la finele vieții a trăit pe o pensie mizerabilă și s-a stins încet, în chinuri grele. În decembrie 1994, când el zăcea fără cunoștință pe patul din spital, au venit câțiva generali și i-au înmânat steluța de „Erou al Rusiei”. Însă „Shtierlitz” (Iankel Cerneak) nu-i auzea și nici nu-i vedea, el era în comună, iar peste câteva zile a decedat.

Lasă un răspuns