Slovacia a preluat președinția rotativă a OSCE, prioritatea sa fiind conflictul din Ucraina

2872204_1200x
Slovacia a preluat  de la Italia, preşedinţia anuală rotativă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)
 
Ministrul slovac de externe Miroslav Lajcak a desemnat recent conflictul din Ungaria vecină ca principala temă a preşedinţiei ţării sale. Printre alte priorităţi se numără prevenţia, întărirea instituţiilor internaţionale şi un «viitor securizat».
Lajcak va prezenţa planurile concrete ale ţării sale la 10 ianuarie la Viena.
Ministrul slovac de externe este un diplomat cu experienţă, el prezidând timp de un an, până în septembrie 2018, Adunarea Generală a ONU.
El a declarat în noiembrie că demisionează după ce Bratislava a respins Pactul ONU privind migraţia la a cărui negociere a contribuit, însă în cele din urmă diplomatul în vârstă de 55 de ani a fost convins să rămână în post.
OSCE, care are sediul la Viena şi printre ai cărei membri se numără 57 de reprezentanţi din Europa, Asia Centrală şi America de Nord, şi-a dedicat o bună parte din eforturi în gestionarea crizelor din Europa de Est în ultimii ani, inclusiv conflictul din Ucraina.

Добавить комментарий