„Sofia VICOVEANCA – 60 de ani de cântec”

50919638_1698238536989133_6819560802144485376_n

La Muzeul de Istorie a Bucovinei din Suceava, interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca şi-a lansat cel de-al patrulea volum. El este întitulat „Sofia Vicoveanca – 60 de ani de cântec. Din culisele sufletului”.

A fost prima manifestare din ciclul „Sărbătorile memoriei”, desfăşurată în anul 2019, având genericul: „Sofia Vicoveanca – 60 de ani de cântec”. În cadrul ei artistei i s-a înmânat distincția „Cetăţean al Centenarului”, acordat de Ziua Bucovinei.

Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți, localitate din raionul Noua Suliță, primind la naștere numele de Sofia Fusa. A fost unul dintre cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe și Veronica Fusa.

Copilăria i-a fost întunecată de greutăți, tatăl său fiind luat prizonier de sovietici, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat la mătușa Sofia Ișan și Vespazian Șorodoc din Vicovu de Sus, județul Suceava. „Părinții mei au fost înstăriți acolo, la Cernăuți, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic”, a mărturisit mai târziu.

Din dragoste pentru satul copilăriei, şi-a ales numele de scenă Sofia Vicoveanca. Din copilărie, constrânsă de greutățile materiale prin care treceau refugiații, micuța Sofia a învățat să coase, să țese covoare, să împletească, să croiască etc. A absolvit Școala Populară de Artă din Suceava și a fost angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece și Dansuri «Ciprian Porumbescu» din Suceava. În anul 1965, îi apare primul său disc. Din anul 1998, devine solistă de muzică populară la Ansamblul „Rapsozii Botoșanilor”.

Sofia Vicoveanca este considerată una dintre interpretele de folclor de frunte din România, a evoluat de mai multe ori la Cernăuți și în satele românești din regiune. Este apreciată și așteptată cu drag și în Republica Moldova, unde deseori concertează, fiind acompaniată de faimoasa Orchestră „Lăutarii” a lui Nicolae Botgros.

Добавить комментарий