Soția lui Benjamin Netanyahu a aruncat bucata de pâine cu care a fost primită în Ucraina (VIDEO)

Jmhhc2g9NGM1ZDc5NDI2NTEzYjlhZTcwYTg5M2YyNGI1NzNiOGE=.thumb

Sara Netanyahu, soţia premierului israelian Benjamin Netanyahu, a aruncat bucăţica de pâine din colacul cu care au fost întâmpinaţi ea şi soţul ei la sosirea pe aeroportul din Kiev, chiar în faţa celor care au primit cuplul israelian, informează publicaţia Ukrainska Pravda.

Soţii Netanyahu au început luni o vizită de o zi în Ucraina, sosind încă de duminică seara la Kiev. Ei au fost întâmpinaţi, conform obiceiului, cu pâine şi sare. Premierul israelian a gustat o bucăţică din colac şi i-a întins o feliuţă şi soţiei sale, care însă — în văzul tuturor — a aruncat pâinea.

Incidentul nu a avut însă, se pare, repercusiuni asupra vizitei la Kiev a premierului Benjamin Netanyahu, care s-a pronunţat pentru strângerea legăturilor între statul israelian şi Ucraina.

Добавить комментарий