Spectaculos: Şahter Doneţk a luat Cupa în Ucraina! (VIDEO)

Screenshot_2

Şahter Doneţk a luat Cupa Ucrainei şi va semna eventual în acest sezon, pentru că şi titlul de campioană îl are în buzunar. Echipa pregătită de portughezul Paulo Fonseca a depășit eterna rivală Dinamo Kiev cu 2-0, goluri înscrise în repriza secundă de Ferreyra şi Rakitţki. Astfel Paulo Fonseca se va despărţi în vară de echipa din Doneţk cu o dublă performanţă.

La această oră Şahter Doneţk domină clar şi pe merit fotbalul din Ucraina. Dinamo este în evidentă scădere, chiar dacă a mai avut tresăriri pozitive în Europa. După era Mircea Lucescu, în care timp de 12 ani au fost câştigate 22 de trofee, inclusiv ultima ediţie a Cupei UEFA (actuala Europa League), a urmat perioada bună a lui Paulo Fonseca, din 2016 până acum, cu 5 trofee.

Finala din acest an a fost ceva mai echilibrată în prima repriză, când şi Dinamo Kiev a avut câteva situaţii bune. În a doua parte Şahter a pus lucrurile la punct şi logic au venit cele două goluri (superb şutul de la distanţă al lui Rakiţki), spre bucuria fanilor din Doneţk, veniţi în număr mare la Dnepropetrovsk. Acasă la o echipă care acum câţiva ani pierdea la mare luptă finala Europa League cu Sevilla şi acum, din motive financiare, a ajuns în a treia ligă!

Foto: twitter.com/FCShakhtar

Добавить комментарий